Numărul start-up-urilor din Germania cu o valoare mai mare de un miliard de dolari s-a dublat în ultimii cinci ani, arată datele furnizate de Asociaţia start-up-urilor germane, transmite DPA, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

La finele anului 2019 în Germania, prima economie europeană, erau unsprezece companii cu o valoare de piaţă mai mare de un miliard de dolari, arată datele consultate de DPA.

Până la finele lui 2024, Germania ajunsese la 28 de astfel de companii, denumite popular “unicorni”, după ce, în anul 2023, numărul unicornilor germani ajunsese până la 34.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

În prezent, pe lista celor mai valoroase start-up-uri germane se află operatorul de autobuze pe distanţe lungi Flix, serviciul de traducere care foloseşte Inteligenţa Artificială DeepL, brokerul online Trade Republic, compania de tehnologie de apărare Helsing, compania de software Celonis şi banca online N26.

Recent, investitorii au început să îşi direcţioneze banii spre start-up-urile care sunt concentrate pe Inteligenţa Artificială şi apărare.

“La baza creşterii numărului de unicorni stau inovaţiile tehnologice, inclusiv AI şi cloud computing, care cunosc o accelerare exponenţială”, spune Hendrik Brandis, co-fondator la firma de venture capital Earlybird. “În trecut, ar fi fost de neconceput să ajungi la statutul de unicorn în cinci ani”, a adăugat Brandis.

În perioada pandemiei de coronavirus, start-up-urile au beneficiat de o explozie a digitalizării şi dobânzi mici. Între timp drumul a fost mai agitat. Dobânzile au crescut şi multe companii au întâmpinat dificultăţi financiare.

Unele start-up-uri au făcut concedieri, în timp ce altele au depus cererea de plasare în insolvenţă, cum este cazul producătorului de avioane electrice Lilium.