Germania este pregătită ca, în decurs de un an, să devină o forţă pe piaţa gazelor lichefiate graţie aprobării rapide a unor noi terminale de import care îi vor permite să îşi reducă dependenţa de gazele naturale ruseşti, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Zilele trecute, Guvernul de la Berlin a anunţat un act legislativ care va reduce procesul de autorizare pentru construcţia unor astfel de terminale până la o zecime din intervalul de timp obişnuit. Principala economie europeană are de gând să construiască patru terminale plutitoare pentru importul de gaze lichefiate, astfel încât să înlocuiască cel puţin 70% din gazele ruseşti importate prin conducte şi să îşi schimbe radical politica energetică după mai mulţi ani în care s-a opus gazelor lichefiate mai scumpe din SUA.

„Avem o şansă să facem ceea ce pare imposibil în Germania, să construim un terminal de gaze lichefiate în decurs de 10 luni şi să îl conectăm la reţeaua de aprovizionare cu gaze a Germaniei. Acest lucru nu este doar în interesul Germaniei ci punem la punct o infrastructură care reprezintă securitate pentru Europa”, a declarat ministrul german al Economiei, Robert Habeck, cu prilejul unei vizite în portul Wilhelmshaven.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

Importatorii de gaze din Uniunea Europeană se grăbesc să găsească surse alternative de aprovizionare cu gaze pe măsură ce rup legăturile cu regimul lui Vladimir Putin în contextul războiului din Ucraina. Pentru Germania, ţară care îşi asigură din Rusia aproximativ jumătate din necesarul de gaze, livrările prin cele patru noi terminale pe care le are în vedere ar acoperi aproximativ o treime din consumul său anual şi de asemenea ar creşte, cu o cincime, capacitatea totală de import a UE.

„Guvernul german a putut să facă schimbări rapide în planurile sale energetice pentru a răspunde la riscul de a nu avea suficiente gaze. Aşa cum nu a mai făcut niciodată, Germania accelerează proiectele. Putem construi infrastructura în timp record”, a declarat Jorg Bergmann, directorul general de la Open Grid Europe, cel mai mare operator de reţea de gaze din Germania.

Germania a respins mulţi ani gazele naturale lichefiate americane iar cumpărătorii germani au preferat gazele naturale mai ieftine livrate prin conducte, iar Guvernul de la Berlin era îngrijorat că importul de gaze lichefiate produse prin fracturare hidraulică ar putea să îi afecteze imaginea în domeniul protecţiei mediului. Însă, invadarea Ucrainei de către Rusia a schimbat dramatic punctul de vedere al Berlinului. Noua lege, care ar urma să fie prezentată în cabinet pentru aprobare marţi sau miercuri, ar elimina anumite verificări de mediu, printre alte măsuri, pentru a accelera construcţia de terminale de gaze lichefiate, a declarat un oficial german sub protecţia anonimatului.

Prin reducerea procedurilor birocratice, cele patru terminale plutitoare pentru importul de gaze lichefiate, care în mod normal ar avea nevoie de mai mulţi ani pentru a fi construite, ar putea fi gata în primăvara anului următor, a estimat ministrul german al Economiei, Robert Habeck.

Graţie celor patru terminale plutitoare, plus a altor două terminale terestre care urmează să fie construite, Germania ar trece în faţa Marii Britanii în termeni de capacitate de import de gaze lichefiate, fiind devansată doar de Spania în UE.

„Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să ne bazăm aprovizionarea cu energie pe piloni mai robuşti. Pe termen lung, securitatea aprovizionării poate fi garantată dacă ne gândim la dezvoltarea de infrastructură pentru gaze lichefiate”, a spus Robert Habeck.