Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, acuză „acțiuni de PR” din partea guvernului Bolojan, indicând anunțurile legate de costul apei minerale și de concedierea șoferilor. „Nu refaci deficitul cu asemenea acțiuni de PR”, a spus Grindeau într-o conferință de presă, subliniind că în ultima perioadă a văzut tot felul de „ciumpalaci” care zic că PSD va ieși de la guvernare pentru că se reduc indemnizațiile și numărul membrilor în CA-uri. Grindeanu afirmă că PSD n-a intrat la guvernare ca să iasă, dar spune că partidul său nu va accepta să fie tăiat bugetul de investiții.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Am văzut tot felul de ciumpalaci din ăștia care spun că PSD iese de la guvernare pentru că se reduc indemnizațiile și numărul membrilor în CA-uri. Vă asigur că PSD e principalul partener în tot ce înseamnă reduceri de indemnizații, membrii în CA-uri. N-am intrat la guvernare ca să ieșim. Noi am intrat ca să poată continua Autostrada Moldovei, nu așa cum anunță dl Pîslaru că nu se mai face. Tronsonul Buzău-Focșani, care a fost anunțat că nu se mai face, să știți că se circulă pe el de un an, asta apropo de cum știu unii despre evoluția lucrărilor”, a comentat Grindeanu.

Liderul PSD a mai afirmat că de mai bine de două săptămâni n-ar mai fi avut întâlniri cu partenerii din coaliție, exprimându-și încrederea că cel mai probabil o întâlnire va avea loc zilele următoare, pentru discuții privind al doilea pachet de măsuri fiscale.

Analize Economedia

auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania

„Este nevoie de o analiză, dacă măsurile din primul pachet își ating ținta de reducere a deficitului. Noi PSD am pregătit de asemenea un al treilea pachet de măsuri pentru relansarea economiei”, a spus Grindeanu, adăugând că lucrurile nu merg deocamdată bine cu noua conducere ANAF, care luna trecută ar fi colectat sub planul stabilit de vechea conducere.

Liderul social-democrat consideră „acțiuni de PR”, reacțiile unor colegi din coaliția de guvernare, referitor la prețul apei minerale și șoferilor care trebuie concediați de la guvern. „Asfel de măsuri trebuie să fie luate fără prea mari discuții, fără să faci conferințe de presă ca să spui cât costă apa la guvern…”, a mai spus Grindeanu.

Legat de recomandarea ca primăriile să reducă un post de viceprimar, Grindeanu consideră că e „tot o acțiune de PR”.

„Nu așa refaci deficitul. Noi vedem în această perioadă acțiuni de PR mai degrabă decât unele structurale care să ducă la reducerea deficitului”.

Președintele interimar al PSD anunță că vor veni cu un plan clar, iar principala recomandare va fi ca planul de investiții al Ministerului de Transporturi să nu fie schimbat. „Să nu luăm decizii pe care le regretăm mai târziu”, a spus Grindean. El a adăugat. „În acest moment, așa cum am anunțat, planul este să analizăm impactul măsurilor din pachetul 1. Vrem ca în cel de-al doilea pachet să fie incluse măsurile pe care le-am propus noi și ne dorim un alt treilea pachet care să includă măsuri pentru relansarea economică. Ca să-l citez pe colegul meu Mihai Tudose, e ca și cum am avea o vacă care dă 20 l de lapte, că să ne satisfacă pe toți ar trebui să dea 25 de l de lapte, și ce măsuri iei atunci? Păi hrănești mai bine animalul. Or, noi ce am făcut, am început prin a tăia furajul”.