Grupul Şerban Holding a finalizat semnarea primei finanţări sindicalizate din istoria sa, în valoare totală de 73 de milioane de euro, creditul fiind destinat refinanţării datoriei bancare existente şi susţinerii dezvoltării activităţii companiilor din grup, conform unui comunicat de presă, transmite Agerpres..

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Semnarea acestei sindicalizări de 73 milioane euro reprezintă un pas foarte important făcut de Grup Şerban Holding în direcţia consolidării activităţii curente într-un mod cât mai sustenabil şi dezvoltării companiei aşa cum am făcut cunoscut anterior, prin proiecte ce însumează peste 85 milioane euro. Sperăm că acest succes va reprezenta un semnal pozitiv dat pieţei în ceea ce priveşte angajamentul Grup Şerban Holding pentru dezvoltare. Acest lucru a fost posibil mulţumită încrederii acordate companiei noastre de către cele 3 bănci aflate în sindicat cu care Grup Şerban Holding are un istoric important de colaborare”, a declarat Nicolae Lucian Şerban, CEO al companiei, citat în comunicat.

Finanţarea a fost coordonată de BRD Groupe Societe Generale şi Banca Transilvania, bănci ce au asigurat şi rolul de agenţi de documentaţie.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Din sindicat face parte şi Raiffeisen Bank România în calitate de agent de sustenabilitate şi creditor iniţial. Pe parcursul derulării finanţării Banca Transilvania va acţiona în calitate de agent de facilitate şi agent de garanţie. În tranzacţia de finanţare, Grup Şerban Holding a fost asistat de casa de avocatură RTPR, iar consilierul juridic al băncilor din sindicat a fost firma de avocatură Kinstellar.

Grup Şerban Holding şi-a început activitatea în Oneşti, în 1994. Structura grupului este integrată şi cuprinde următoarele domenii de activitate: agricultură (peste 15.000 ha cultivate), comerţ cu cereale, plante oleaginoase şi legume, creşterea bovinelor Angus şi a ovinelor Île de France, panificaţie, patiserie-cofetărie, alimentaţie publică, distribuţie şi transport. În 2021, Grup Şerban Holding a fost listat la Bursa de Valori Bucureşti.