Sursa foto: stb, Facebook
Municipiile reședință de județ trebuie să asigure că o cotă din stocul total de vehicule din categoriile M1, M2 și M3 (cele destinate transportului de persoane), ce sunt în proprietatea acestora și/sau care sunt utilizate la transportul public de persoane să fie reprezentată de vehicule cu emisii 0, în proporție de cel puțin 50%, până în 2041, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern ce vizează mobilitatea urbană, al cărui inițiator este Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Planul Mobilității Urbane devine obligatoriu pentru România, începând cu 1 ianuarie 2025, dar adoptarea lui este prevăzută pentru 31 decembrie 2022. Acesta prevede cote succesive de trecere la mijloace în transport în comun cu emisii 0, adică doar electrice sau pe hidrogen.
Cităm din HG:
Recomandări Video
Articolul continuă mai jos
„a) până la 31 decembrie 2025 cel puțin 5%;
b) până la 31 decembrie 2028 cel puțin 10%;
c) până la 31 decembrie 2031 cel puțin 20%;
d) până la 31 decembrie 2034 cel puțin 30%;
e) până la 31 decembrie 2037 cel puțin 40%;
f) până la 31 decembrie 2040 cel puțin 50%”.
Planul Mobilității Urbane este jalon prevăzut în componenta 10 – Fondul local din Planul Național de Redresare și Reziliență, “Reforma 1. Crearea cadrului pentru mobilitate urbană durabilă”. “Obiectivul acestei reforme este de a îmbunătăți condițiile de mobilitate în zonele urbane și rurale, de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră generate de transporturi și de a spori siguranța rutieră în zonele urbane, prin soluții digitale și ecologice de transport.
Principiile mobilității urbane durabile sunt promovate la nivelul orașelor europene de mai bine de două decenii, dar acest concept a fost adoptat de orașele din România abia în ultimii ani.
Preocuparea pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din transport s-a accentuat la nivel european în ultimul deceniu ca urmare a accentuării efectelor schimbărilor climatice la care autovehiculele pe bază de combustibili fosili contribuie într-o măsură relevantă, în special în zonele urbane.
Tiparele curente de creștere urbană din România se caracterizează prin expansiune urbană și o asigurare inadecvată a serviciilor de transport public, rețele stradale incoerente, trotuare subdimensionate și soluții de parcare necorespunzătoare. Cauzele sunt, în parte, coordonarea ineficientă între utilizarea terenurilor și planificarea mobilității, se mai spune în fundamentarea HG-ului citat.
„Transportul public urban/local se adaptează în continuare la tendințele și cerințele europene, fiind așteptată în următoarea perioadă de programare o abordare mai matură, cu procese și proceduri clare. Chiar dacă se intensifică tendința de formare a asociațiilor de transport metropolitan sau periurban, puține orașe din România sunt în prezent implicate în structuri de cooperare pentru transportul public. Motivul: cadrele juridice și instituționale sunt destul de noi , ceea ce atrage o serie de provocări organizatorice, financiare și legislative. De asemenea, orașele au preferat mai întâi să își reînnoiască flota proprie de transport, după care au luat în calcul extinderea serviciului către zona periurbană.
Un impediment major pentru creșterea densității de vehicule electrice este disponibilitatea stațiilor de încărcare. România avea în jur de 434 de stații de încărcare a vehiculelor electrice în 2020, distribuite cu precădere în mediul urban. Diversitatea opțiunilor de mobilitate este în creștere, însă mobilitatea activă (mersul pe jos, mersul pe bicicletă) ocupă o pondere prea mică din totalul deplasărilor urbane. Criza energetică care se manifestă la nivel global a impulsionat accelerarea adoptării de măsuri pentru promovarea mobilității sustenabile.
Totodată, în contextul promovării mobilității nemotorizate, a crescut interesul pentru îmbunătățirea siguranței în trafic a participanților vulnerabili (pietoni, bicicliști)”, potrivit descrierii actului normative prin Mobilitatea Urbană.
Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă prevede până în orizontul 2030 ca oraşele să fie deschise tuturor, sigure, reziliente şi durabile. Cele 17 obiective de dezvoltare durabilă ale Agendei 2030 au o dimensiune urbană, în timp ce Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 11 este dedicat în totalitate orașelor și creșterii durabile, stabilind următoarea direcție: „orașele și așezările omenești să devină incluzive, sigure, reziliente și durabile”. Atingerea acestui obiectiv, precizează MDLPA, necesită corelarea politicilor de planificare urbană și a celor din domeniul mobilitării urbane pentru dezvoltarea unor orașe și comunități sustenabile, prin transformarea lor în locuri incluzive, sigure și reziliente.