Vicepreşedintele Curţii de Conturi Lucian Heiuş, fost șef al ANAF până la finalul lunii mai a anului trecut,  a declarat, joi, că este convins că, în doi – trei ani, ANAF va fi modernizat, va ajunge să fie un partener “corect” şi “onest” faţă de contribuabilul român şi va putea să reducă evaziunea fiscală şi, implicit, să crească veniturile pe care le furnizează bugetului de stat.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“De cel puţin trei ani de zile ANAF trece printr-un amplu proces de modernizare, de informatizare, iar acest proces nu se poate face pocnind din degete, nu se poate realiza de pe o zi pe alta. (…) Nu poţi să faci o reformă profundă într-un timp scurt. Nu poţi să implementezi mecanisme informatice, structurale, de analiză de risc, de gestionarea creanţelor, de executări silite, într-un timp scurt. Ele trebuie să fie rodate, să fie bine gândite, sunt puse în practică, te loveşti de probleme, (…) constatăm că lucrurile pe care le-am gândit la un moment dat se lovesc de alte lucruri din practică pe care nu le-am putut estima, ne lovim de Legea achiziţiilor publice care îţi creează de multe ori probleme, ne lovim de multe ori poate de incompetenţa unor oameni care lucrează şi în ANAF şi în alte structuri”, a afirmat Heiuş, la dezbaterea “FISC vs. Cetăţean”, organizată la Palatul Parlamentului.

El a susţinut că s-au făcut paşi importanţi: “Sunt convins că nu în şase luni, nu într-un an, dar în doi – trei ani ANAF va ajunge să fie într-adevăr un partener corect şi onest faţă de contribuabilul român şi să poată să reducă evaziunea fiscală şi implicit să crească veniturile pe care le furnizează bugetului de stat”.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Potrivit acestuia, pentru a fi reformată, ANAF trebuie să fie ajutată legislativ de Parlament, să fie ajutată administrativ de Guvern şi sprijinită către mediul de afaceri care să-i spună “ce nu funcţionează, ce nu e bine, ce probleme trebuie rezolvate”.

Heiuş a precizat, de asemenea, că e-factura este un instrument decisiv în lupta împotriva evaziunii fiscale.