Hidroelectrica se va concentra pe investiții și creșterea activității de furnizare, transmite conducerea companiei după listare. Ajunge “perla energiei românești” și pe o bursă internațională? “Nu avem un mandat în acest sens”

Hidroelectrica Sursa foto: Hidroelectrica / Facebook

Hidroelectrica intenționează să crească capacitatea instalată în următoarea perioadă, având în vedere recentele perturbări din piața energiei, care arată “nevoia acută” pe zona de producție și în energie, în general, a transmis conducerea Hidroelectrica, cu ocazia conferinței de presă pe tema listării companiei la BVB. Reprezentanții producătorului au precizat că, deocamdată, nu există un mandat pentru listarea companiei pe o bursă internațională. Acţionarul majoritar va rămâne statul român.

Hidroelectrica, „perla din energie” a statului român, a ajuns la Bursa de Valori București (BVB). Fondul Proprietatea, acționarul minoritar, a anunțat joi noaptea că scoate la vânzare 17% din pachetul deținut (de aproape 20%), adică 78 milioane acțiuni. Interval de preț este de 94 – 112 lei pe acțiune. Astfel, pachetul de acțiuni este estimat la o valoare de maxim de 8,8 miliarde lei (1,78 miliarde de euro) pe baza preţului maxim de subscriere de 112 lei. Compania este evaluată la 50,4 miliarde de lei.

“Este un moment istoric pentru Hidroelectrica, este un moment istoric pentru piaţa de capital. De astăzi, în mod oficial, se lansează oferta publică iniţială pentru listarea Hidroelectrica. Este un moment mult aşteptat. Compania a lucrat intens în ultimii ani la acest proiect şi iată că astăzi ne aflăm într-o etapă extrem de avansată, care se va încheia pe data de 4 iulie. Începând de astăzi, până pe data de 4 iulie toţi potenţialii investitori pot să îşi manifeste intenţia de a achiziţiona pachete de acţiuni la Hidroelectrica. Începând de astăzi fiecare român poate să fie acţionar la Hidroelectrica”, a declarat Bogdan Badea.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
Acesta a spus că există un interes foarte mare pentru listare și au fost multe întâlniri cu potenţiali investitori.  “În ultima perioadă, au avut loc nenumărate întâlniri cu potenţiali investitori, atât din zona investitorilor instituţionali din România, cât şi investitori instituţionali eligibili, practic de peste tot din lume. Interesul este unul foarte mare, am avut multe feed-backuri pozitive. Sigur că efortul pe partea companiei nu s-a terminat, vom continua în cursul acestei săptămâni şi următoarea săptămână să avem întâlniri şi să discutăm cu toţi potenţialii investitori care doresc să facă parte din această ofertă publică iniţială, atât în România, cât şi în alte ţări”, a mai transmis Bogdan Badea.
Acţionarul majoritar va rămâne statul român, a spus directorul general al Franklin Templeton România, administratorul Fondului Proprietatea – Johan Meyer.

“Intenția companiei, pe lângă consolidare și creșterea performanței din punct de vedere financiar, e să aibă și o creștere organică, ne vom concentra pe zona de investiții, creșterea activității de furnizare”, a spus Bogdan Badea, preşedintele Directoratului Hidroelectrica.

Reprezentanții Hidroelectrica au fost întrebați care sunt cele trei grupuri de investitori instituționali români care au fost de acord să fie investitorii principali și au încheiat un acord de investiții. Aceștia s-au angajat să achiziționeze în total 2,24 miliarde lei în acțiuni la prețul final de ofertă, sub rezerva anumitor condiții uzuale.

“Dacă acești investitori doreau să fie dezvăluiți îi citeați în prospect. Nu putem să vă comunicăm această informație (numele lor, n.red.). Dar faptul că avem acești investitori arată un nivel de încredere foarte ridicat”, a spus Badea.

Întrebat dacă urmează și o listare internațională, Badea a spus că nu există un mandat în aceast sens.

Acesta a vorbit și despre planurile companiei.

“Dorința noastră este să creștem capacitatea instalată în următoarea perioadă, ce s-a întâmplat în ultimii ani arată că e nevoie acută pe zona de producție și în energie în general, să extindem capacitatatea de interconectare, transport, e un efort conjugat al tuturor actorilor. Prin profilul nostru de companie verde, vom continua să investim în tehnologii exclusiv verzi, avem proiecte pe fotovoltaice, fotovoltaice flotante, pe eolian. În ceea ce privește prețurile, ce am văzut anul trecut e o situație excepțională, care a arătat vicii în ceea ce înseamnă reglementări din piață, au fost distorsiuni puternice generate de anumite comportamente nu neapărat adecvate ale unor actori din piaţă, care s-au suprapus şi peste o conjuctură europeană complicată”, a spus Badea.

“Hidroelectrica se va implica direct în ce înseamnă furnizare de energie electrică și vrem să facem asta într-o manieră în care la consumatorul final să ajungă energie verde și la preț suportabil. Cota noastră de piață la începtulul anului  a ajuns la 12%. Ne-a ajutat si stabilitatea legislativă, pentru a putea implementa în sistemul de facturare ultimele modifcări legislatiive. Anul trecut am avut 17 modificări legislative care trebuiau transpuse în sistemul de facturare”, a completat Badea. Acesta a spus că Hidroelectrica va ajunge “foarte curând” la zi cu plata facturilor. “Există o secvențialitae, s-au trimis peste 1 milion de facturi săptămâna aceasta. Funcționăm la capacitate maximă cu sistemul, acum e o chestiune de ordin comercial, să nu punem presiune pe clienți. Într-o lună, două lucrurile vor fi intrate într-un făgaș normal”, a transmis conducerea Hidroelectrica.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: