HoReCa avertizează că majorarea TVA-ului în sector de la 9% la 19% va duce la creșterea prețurilor și la un declin semnificativ al afacerilor din domeniu / Ion Biriș: „Mulți se vor muta la negru, veniturile pe care statul le colectează vor scădea cu siguranță”

protest, horeca, restaurante Protest al HoReCa în Centrul Vechi din București Sursa foto Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

HORA, Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România, avertizează într-un comunicat de presă că posibila creștere a TVA-ului în Horeca de la 9% la 19% poate duce la creșterea prețurilor și la un declin semnificativ al afacerilor din domeniu. Industria mai susține că o cotă redusă de TVA în sector se aplică și în alte state membre UE și că majorarea TVA nu va duce la eliminarea evaziunii fiscale din sector. Președintele organizației, Ion Biriș, spune că mulți se vor muta la negru după o astfel de măsură, așa că veniturile pe care statul le colectează vor scădea.

Începutul lunii iulie a adus în atenția publică o serie de zvonuri cu privire la posibila creștere a TVA-ului în industria HORECA, ca una dintre măsurile potențiale de creștere a veniturilor bugetare și pentru eliminarea excepțiilor din cadrul fiscal.

Organizația HORA afirmă că nu există argumente care să susțină o astfel de măsură și, totodată, sectorul nu a fost consultat anterior, așa cum este firesc. „Considerăm o astfel de măsură ca fiind neadecvată situației și care poate duce la un declin semnificativ al afacerilor din domeniu, care abia au reușit să își reconstruiască business-ul după mai bine de 2 ani de pandemie și restricții”, arată un comunicat al organizației.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Potrivit HORA, aplicarea unei cote reduse de TVA în Horeca este un mod de funcționare a industriei în toată Europa și nu reprezintă o excepție în România. „Din contră, o creștere a TVA-ului ar plasa România pe locul 3 după Danemarca și UK, fiind astfel la risc de a pierde avantajul competitiv. În Franța se aplică un TVA de 10%, în Germania 7%, Austria 6% etc. Un sector esențial pentru economie, așa cum este considerat turismul în România, nu ar mai putea evolua în condițiile unui TVA de 19%”, arată organizația.

Organizația mai arată că evaziunea fiscală nu are încă o soluție de a fi combătută de către stat. „Organizația HORA a susținut mereu dezvoltarea sănătoasă a industriei și face față cu greu competiției afacerilor din zonele gri și negre. O soluție ar fi ca autoritățile să caute căi de a obține venituri suplimentare din aceste zone, fără să pună presiune tot pe contribuabilii corecți din sector. O creștere a TVA-ului ar avea un efect invers, creând un context în care ar crește tentația pentru evaziune”, arată comunicatul.

HORA mai susține că majorarea de TVA ar presupune automat și creșterea prețurilor, ce vor fi resimțite imediat de consumatori. „Prețurile au tot crescut în ultimul an, iar operatorii sub nicio formă nu au cum să susțină o nouă creștere, mai ales la un astfel nivel. Această creștere s-ar regăsi chiar a doua zi în prețurile către consumatori și ar fi extrem de greu de asimilat de către ei, fie ei români sau străini, care oricum au multe alte opțiuni pentru petrecerea vacanței”, potrivit organizației.

Reprezentanții HoReCa mai susțin ca argument contra contextul pe care îl traversează sectorul, respectiv revenirea după doi ani de blocaj cauzați de pandemie. „Industria a fost în colaps în cei peste 2 ani de pandemie, sute de afaceri s-au pierdut, mii de oameni au părăsit sectorul. A fost cu siguranță cea mai mare criză a sectorului ospitalității din ultimii ani. De asemenea, nu mai devreme de final de 2022 am avut deja o creștere de la 5% la 9%, discutată, acceptată și asumată de către operatori. Se împlinește abia un an de când industria a început să simtă o revenire, dar nu mai poate duce în cârcă o nouă măsură fiscală cu impact atât de semnificativ. Este de neacceptat ca după doar 6 luni să se pună în discuție o nouă creștere, care nu ar adduce decât și mai multă lipsă de predictibilitate”, arată organizația.

„Mă aștept ca autoritățile să consulte public sectorul înainte de a lua o astfel de decizie cu un impact teribil asupra afacerilor. Ori nu ne-a întrebat nimeni nimic până acum, sperăm deci să rămână la nivel de zvon, pentru că o astfel de măsură ar însemna să dăm cu piciorul la câţiva ani de eforturi susţinute, atât din partea noastră, a celor din industrie cât şi a autorităţilor, pentru ca lucrurile să intre pe un făgaş normal. Aceşti câțiva ani de când TVA a fost redus de la 19% la 9% initial, de când am aplicat metoda europeană, rezultatele au fost benefice atât pentru noi, cât şi pentru cei care colectează taxele. În contextul unei creşteri a TVA-ului înapoi la 19%, veniturile pe care statul le colectează din industria noastră vor scădea cu siguranță, mulți se vor muta la negru. Când TVA a scăzut, initial de la 19% la 9%, veniturile statului au crescut, sunt cifre care dovedesc. Vorbim de o industrie care este încă în refacere. O creștere de acest nivel se va reflecta imediat în prețuri și va fi o nouă povară tot pe umerii populației”, a declarat Ion Biriș, Președinte HORA.

„Organizația HORA se alătură astfel demersului FIHR de a amenda și contesta public o astfel de măsură, cerând totodată consultări publice cu privire la decizii care ar putea afecta semnificativ un sector întreg.

În același registru de inadvertențe este și una dintre cele mai controversate probleme la ora actuală, cea a cotei de TVA aplicabile pentru cafeaua, limonada sau ceaiurile servite la restaurant, baruri și alte unități, ca produse preparate, cu sau fără adaos de zahăr sau lapte. Și acestea sunt produse comercializate la scară largă, iar în prezent există mai multe curente de opinie cu privire la cota aplicabilă, respective 9% sau 19%. Nu s-a identificat nicio opinie oficială a autorităților care să clarifice acest aspect, au existat doar discuții informale din care a reieșit că s-ar aplica cota de 19% pentru unele dintre aceste produse. Există opinii și din partea operatorilor în acest sens, dar în majoritate, peste 80% dintre operatori consider că aceste produse nu se regăsesc printer cele descries la codurile NC2202 10 00 și 2202 99, pentru care cota standard de TVA ar fi 19%, ci se regăsesc la NC 2101 12 92, respective NC 2101 20 92, pentru care cota de TVA ar fi de 9%.

Din cauza incertitudinii create, solicităm public ca autoritățile să își exercite rolul active de îndrumare a contribuabililor pentru corecta aplicare a acestor prevederi neclare, fie printr-o normă de aplicare, fie să indice printr-o comunicare oficială clară, ce cote de TVA se aplică pentru cafea, lemonade și ceaiuri servite la restaurant ca produse preparate”, conchide HORA.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: