Hoteluri în pandemie: o unitate de peste 100 de camere sub brand Radisson se pregătește în Brașov, o alta în Cluj-Napoca

turism romania, brasov Sursa foto: Pixabay

Un hotel de peste 100 de camere apare pe piața de turism din Brașov la începutul anului viitor, într-o industrie HoReCa grav lovită de pandemie. Compania Ra-Ra Hotels, parte din Ra Ra Group Braşov, care construieşte în Braşov hotelul Radisson Blu Aurum, primeşte o finanţare de 9 milioane de euro de la Eximbank, investiţia totală urmând să ajungă la 14 milioane de euro, iar diferenţa sumei este asigurată de firma investitoare, anunţă banca de stat, citată de News.ro. Hotelul va fi finalizat în luna noiembrie şi inaugurat cel târziu în ianuarie 2022, spun reprezentanţii companiei de consultanţă Colliers. Un alt hotel sub brand Radisson se află în curs de amenajare în Cluj-Napoca. Raportul trimestrial al consultanților de la CBRE arată că segmentul hotelier a atras în acest început de an investiții de aproximativ 20 de milioane de euro, analiștii remarcând “un interes ridicat în ultimele luni”.

În acest moment, proiectul din Brașov se află în faza finală de implementare: consolidarea structurii a fost finalizată şi au început lucrările de partiţii interioare şi instalaţii. Hotelul va avea cinci etaje, 111 camere şi va cuprinde un restaurant, un bar la parter, centru de afaceri şi conferinţe, skybar, sală fitness, masaj, piscină şi terase. Compania Ra-Ra Hotels, parte din Ra Ra Group Braşov, a încheiat un acord financiar cu EximBank pentru dezvoltarea proiectului Radisson Blu Aurum. Acordul vizează o finanţare de 9 milioane de euro, sumă care va fi utilizată pentru finalizarea primului hotel cu franciză internaţională din centrul Braşovului”, a informat banca. Investiţia totală ajunge la 14 milioane de euro, diferenţa sumei fiind asigurată de firma investitoare, mai transmite News.ro.

Una dintre cele mai mari investiţii din domeniul hotelier demarată în regiunea Transilvania în perioada ante-pandemie viza transformarea hotelului Sport din Cluj, cotat la 2* într-o unitate afiliată brandului Radisson Blu. Hotelul se află în lucrări de renovare și extindere, pentru a primi sigla unuia dintre cele mai cunoscute branduri hote­liere din seg­men­tul de 5 stele din Euro­pa. Proiectul este dezvoltat de Winners Park Invest, companie controlată in­direct de Horia Ciorcilă, pre­şedintele Băncii Tran­sil­vania.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

 

Industria hotelieră, în pandemie

Raportul trimestrial al consultanților de la CBRE arată că segmentul hotelier a atras în acest început de an investiții de aproximativ 20 de milioane de euro, analiștii remarcând “un interes ridicat în ultimele luni”. Investițiile imobiliare realizate în România în primul trimestru din 2021 au ajuns la 98 de miloane de euro, în scădere cu 19% față de volumul tranzacționat în aceeași perioadă a anului trecut.

Perioada de criză pe care o traversează industria hotelieră europeană va continua până cel puțin la jumătatea anului 2021, iar intervalul necesar pentru redresare va fi semnificativ mai lung, potrivit celei mai recente ediții a studiului Deloitte European Hotel Industry, publicată în februarie. Jumătate (51%) dintre proprietarii, creditorii, dezvoltatorii și investitorii activi în domeniul ospitalității se așteaptă să ajungă din nou la nivelurile de performanță din 2019 începând din 2023, iar 20% dintre ei consideră chiar că revenirea la nivelul anterior pandemiei se va înregistra abia începând din 2024 și mai târziu. Pe lângă provocările cauzate de pandemia de COVID-19, industria hotelieră europeană trebuie să gestioneze și alți factori de risc, cum ar fi fluctuațiile cererii (72% din respondenți) și lipsa creșterii economice (60%). Respondenții din Marea Britanie au menționat și Brexitul ca fiind un element de risc ridicat pentru industria hotelieră locală (40%), arată studiul.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: