HUB-ul Român de Inteligenţă Artificială – HRIA va însemna un ecosistem în care vor fi dezvoltate cel puţin 30 de proiecte-pilot, care se pot regăsi în produse şi servicii inovatoare bazate pe Inteligenţă Artificială (IA), a declarat, joi, pentru Agerpres, directoarea de proiect, Adina Magda Florea, profesoară în cadrul Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti.
„Acest proiect a fost început acum patru ani, în sensul că am discutat în tot felul de situaţii de a face o iniţiativă la nivelul Inteligenţei Artificiale în România. În sfârşit, după foarte multe eforturi, am reuşit şi acest proiect face parte dintr-o serie de cinci proiecte prioritare la nivelul României, ce are un consorţiu extrem de larg, format din universităţi şi opt companii. Proiectul are mai multe obiective. În primul rând să dezvoltăm tehnologie de IA care să poată fi dusă în produse şi în piaţă. În al doilea rând, să facem produse şi servicii bazate pe IA. Este important de ştiut un lucru şi anume că aceste companii din consorţiu nu sunt singurele care vor beneficia de rezultatele cercetării noastre. Noi vom produce nişte tehnologii şi vom stabili acorduri suplimentare de cooperare, astfel încât să avem efectiv rezultatele puse în piaţă. Diferenţa este că aceste companii au şi cofinanţare din proiect, deci vin cu nişte bani ai lor, sume destul de importante. Ceea ce este foarte important este că acest proiect se focalizează pe tineri şi vrem să dezvoltăm noua generaţie de cercetători în Inteligenţa Artificială care vor produce schimbări în România, care vor fi capabili mai târziu să-şi facă startup-uri, companii, să lucreze în cercetare, în învăţământ”, a explicat Adina Magda Florea.
Aceasta a subliniat că, pe parcursul perioadei de implementare a HRIA, vor fi dezvoltate cel puţin 30 de proiecte-pilot ce vizează inovaţia în tehnologie.
„Proiectul se întinde pe o durată de cinci ani. Noi dezvoltăm pe de o parte, tehnologie, pe de o parte aplicaţii, prototipuri care sperăm ulterior să ajungă în piaţă. Am promis că vom dezvolta în jur de minimum 30 de astfel de proiecte-pilot. Vom avea proiecte precum: analiză automată a datelor spaţiale, predicţia defectelor software, asistarea medicilor cu instrumente de IA în diagnosticare, identificarea necesităţilor cetăţenilor pe baza tehnicilor de Inteligenţă Artificială într-o comunitate, proiect pentru supravegherea zonelor împădurite şi a celor despădurite pe baza imaginilor din drone”, a subliniat coordonatoarea proiectului inovativ.
Luna martie a marcat începutul proiectului “HUB Român de Inteligenţă Artificială – HRIA”, în cadrul Programului Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF), co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), cod SMIS: 334906.
Potrivit unui comunicat de presă al Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, beneficiarul proiectului, iniţiativa are ca scop cercetarea, dezvoltarea şi inovarea în domeniul Inteligenţei Artificiale (IA) prin realizarea unui ecosistem atractiv şi competitiv care coagulează eforturile mediului academic şi ale mediului economic pentru generarea unui nucleu de cunoaştere şi dezvoltare în Inteligenţă Artificială, integrat în Spaţiul European de Cercetare.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Hub-ul Român de Inteligenţă Artificială va cuprinde nouă laboratoare de cercetare avansată şi va pune, astfel, România pe harta inovaţiilor globale în Inteligenţa Artificială.
„Aici se dezvoltă tehnologiile care vor defini următoarele decenii: IA sigură, etică şi aliniată la reglementările UE, interfeţe inteligente om-maşină, sisteme autonome, soluţii hardware pentru o IA sustenabilă şi aplicaţii care salvează vieţi în medicină, protejează oraşele, securizează spaţiul şi contribuie la salvarea mediului. Dar HRIA nu se opreşte aici. Vorbim despre decizii transparente luate de IA, fără părtiniri sau riscuri ascunse. Totul pentru a crea un viitor digital în care putem avea încredere – sigur, clar şi predictibil. În spatele acestei viziuni stă o infrastructură de top: echipamente hardware de ultimă generaţie, roboţi inteligenţi, drone autonome şi reţele de senzori care aduc inteligenţa artificială în viaţa de zi cu zi. Totodată, HRIA va accelera legătura dintre cercetare şi mediul economic, susţinând parteneriate între universităţi şi companii pentru ca ideile de azi să se transforme rapid în soluţii reale pe piaţă. HRIA nu doar imaginează viitorul, ci contribuie la crearea lui”, se arată în comunicat.
Proiectul este coordonat de Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, în calitate de beneficiar, şi implementat în parteneriat cu alte şase instituţii de învăţământ superior (Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iaşi, Universitatea Politehnica din Timişoara, Universitatea din Bucureşti, Universitatea “Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca) şi opt IMM inovative (Terrasigna SRL, Neural Grader SRL, Centrul IT pentru Ştiinţă şi Tehnologie SRL, Greensoft SRL, Safetech Innovations S.A., SoftTehnica SRL, Technology Systems and Services International SRL şi Beia Consult International SRL), selecţionate printr-un proces competitiv şi transparent.
Printre exemplele de proiecte ce urmează a fi dezvoltate cu companiile partenere se află: Integrarea de tehnologii, inteligenţă artificială şi robotică pentru îmbătrânirea activă şi sănătoasă, Monitorizarea instalaţiilor critice din infrastructura cu risc de incidente de mediu, Reconstrucţie 3D Robustă şi Precisă pentru Industria Lemnului, Soluţie avansată de securitate cibernetică pentru IMM, Platformă inovatoare pentru facilitarea comunicării prin limbajului semnelor cu ajutorul Inteligenţei Artificiale, Sistem software inteligent pentru monitorizarea satelitară a stabilităţii terenului şi infrastructurii.
Valoarea totală a proiectului, care se va implementa în perioada 1 martie 2025 – 31 decembrie 2029, este de 336.336.127,46 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 324.775.349,99 lei.