pixabay.com
România nu se poate aștepta ca schimbările în curs ale cadrului fiscal european și global să-i aducă, în mod semnificativ, venituri suplimentare la buget, în condițiile unei structuri a economiei cu valoare adăugată redusă. Acesta a fost una dintre concluziile conferinței online „Reforma politicii fiscale europene. Rigoare bugetară versus flexibilitate”, organizată de Sierra Quadrant.
Apropiata introducere, prin directivă europeană, a impozitului minim global pe profitul grupurilor multinaționale mari (cu vânzări globale de peste 750 milioane de euro) aduce, de principiu, venituri suplimentare acolo unde se găsesc companiile-mamă, explică Adrian Luca, partener-fondator al firmei de consultanță fiscală transfrontalieră Transfer Pricing Services (TPS). Dacă, spre exemplu, un grup obține, la nivelul tuturor entităților sale din România, o rată efectivă de impozitare de 11% pe profitul de aici, atunci diferența de 4% până la nivelul de 15% convenit la nivel internațional (Pilon II/Pillar II de la OECD) cade în sarcina așa numitei ”UPE – ultimate parent company”. Pe fond, acel 4% (denumit top-up tax) se va aplica pe un profit ajustat, cu o deducere care ține cont de cheltuielile salariale și de valoarea activelor tangibile (clădiri, resurse etc.) deținute aici. Astfel, și în cazul în care România decide să apeleze la varianta unui domestic top-up (variantă permisă de directivă, de a impune în jurisdicția de operare diferența de impozit), veniturile suplimentare nu vor fi extraordinare. În același timp, avem puține grupuri cu baza în România care să deruleze afaceri internaționale și să se califice pentru impozitarea suplimentară prin Pilonul II.
Adrian Luca a amintit de un studiu recent (EU Tax Observatory) în care România este creditată cu un surplus bugetar de circa 100 de milioane de euro prin noul sistem de impozitare și acesta în condițiile în care nu ar exista acea ajustare a profitului (substance carve-outs). Chiar și pentru România această sumă este relativ mică, în condițiile în care, doar anul trecut, impozitele pe profit colectate de ANAF s-au ridicat la peste trei miliarde de euro (16 miliarde de lei).
Pentru ansamblul UE s-a calculat un plus de venituri generat de impozitarea minimă de 80 de miliarde de euro, dar această sumă va merge în principal la țările de origine ale grupurilor, ”vorbim de Germania, Franța, Italia, Olanda etc” (prin comparație, doar SUA singure ar putea avea un plus anual de 57 de miliarde de euro)
Potrivit bazelor de date citate de consultantul TPS, din totalul de 16.813 grupuri multinaționale care îndeplinesc criteriul de venituri globale consolidate de 750 de milioane de euro, doar 486 au subsidiare în România cu o cifra de afaceri de minim 10 milioane EUR, cât reprezintă un prag de minimis prevăzut de Pilonul II (ce-a de-a doua condiție este ca profitul să fie de minimum 1 milion de euro). Acestea sunt încă, în cea mai mare parte, ancorate în economia tradițională, care presupune sedii, active, angajați, fie că vorbim de producție, fie de servicii suport, în general cu valoare adăugată redusă. Sunt însă companii-gigant care nici măcar nu au nevoie de a avea amprentă economică în România pentru a avea vânzări aici (de tipul Facebook, Netflix, Airbnb etc.)
Astfel, o miză mai mare pentru România ar putea veni din implementarea Pilonului I, cel privind redistribuirea drepturilor de impozitare a profiturilor grupurilor foarte mari, cu afaceri globale de peste 20 de miliarde de euro, după cum arată Dan Manolescu, președintele Camerei Consultanților Fiscali. Acest sistem pune acum accentul pe locul de consum, având în vedere că, în noua realitate economică, afacerile nu mai sunt legate de un sediu fizic.
În opinia sa, România ar trebui să pună accentul pe punerea în practică a Pilonului I al reformei OCDE: „Am văzut că avantaje majore din Pilonul II România nu obține. Avem eventuale avantaje din Pilonul I. Prin urmare, dacă trebuie să treacă Pilonul II, să treacă la pachet, cu Pilonul I”.