În pline discuții dintre Guvern și retaileri despre controlul prețurilor, șeful ANPC îi amenință pe comercianți că le „stinge lumina”

Horia Constantinescu, presedinte ANPC Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, îi amenință pe comercianți că le „stinge lumina”, într-un context în care Guvernul și marii retaileri alimentari discută în această perioadă despre continuarea controlului prețurilor la alimente. ANPC este principalul organ de control aflat la dispoziția statului român cu putere de decizie asupra funcționării magazinelor și supermarketurilor.

Amintim că Guvernul vrea să intre, din nou, în piața liberă și să extindă plafonarea adaosurilor comerciale la produsele de bază. Executivul vrea să prelungească iar măsura de limitare a adaosului comercial la unele alimente, care expiră la 31 ianuarie, după ce în octombrie a mai extins măsura și ca timp și ca număr de produse.

Dacă pe de o parte Guvernul încearcă în această perioadă să mențină un plafon al adaosului comercial la alimente înaintea unui an de alegeri, pe de altă parte retailerii alimentari argumentează că Guvernul afectează astfel regulile pieței și de formare a prețurilor.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Premierul Marcel Ciolacu și ministrul Agriculturii Florin Barbu au declarat amândoi săptămâna trecută, înainte de întâlnirea cu retailerii și procesatorii, că susțin prelungirea plafonării prețurilor la alimentele de bază. Într-o discuție la Antena3, premierul a precizat că plafonarea preţurilor va fi menţinută până când va fi găsit un acord cu producătorii şi cu distribuitorii, în aşa fel încât să nu mai fie nevoie ca statul să intervină.

„A scăzut nivelul de trai. Avem datoria de a creşte nivelul de trai la oameni şi de a readuce echilibru în societate. Acest lucru este prioritar pentru Guvernul României, prin dialog vom găsi, sunt convins, cele mai bune soluţii şi în ceea ce priveşte preţurile. Nu voi mai accepta creşteri de preţuri anormale şi care nu au niciun fundament”, a spus premierul.

Ministerul Agriculturii a avut în acest sens, săptămâna trecută, discuții cu producătorii, cu procesatorii și cu distribuitorii.

Însă prelungirea măsurii nu este agreată de unii reprezentanți ai comercianților, care acuză imixtiunea statului în principiile pieței libere, după cum a semnalat Economedia aici.

George Bădescu, directorul executiv al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), a subliniat după discuțiile cu autoritățile că este importantă „funcţionarea pieţei”, în deplină concurență, și că performanţa companiilor trebuie să decidă serviciile şi preţurile în relaţia cu consumatorii.

La întâlnirea de săptămâna trecută dintre ministrul Agriculturii și retaileri, reprezentanții comercianților au venit cu o nouă variantă de lucru, respectiv introducerea unui mecanism prin care să se intervină punctual la unele produse care înregistrează fluctuaţii mari de preţ, urmând ca săptămâna aceasta să fie anunțate concluziile finale, după o nouă serie de discuții în care Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) a solicitat și o întâlnire cu premierul pe acest subiect, pentru a analiza împreună ce măsuri vor fi aplicate în perioada următoare.

Potrivit unor variante de lucru propuse de retaileri, care susţin că încă nu a fost discutată modalitatea concretă, ci doar ideea unui mecanism, ar putea exista o intervenţie punctuală, dacă există fluctuaţii mari de preţ, pe anumite produse. Această intervenţie, printre altele, presupune acordul voluntar, promoţii, reducerea adaosului comercial punctual sau plafonarea preţului.

Reamintim că nu doar retailerii doresc să nu se mai aplice întru totul acest mecanism. Spre finalul anului trecut, Bogdan Chirițoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, a declarat că plafonarea preţurilor la alimente și-a atins scopul și trebuie să găsim un nou mecanism pentru anul viitor, după cum a scris Economedia aici.

În tot acest context, la scurt timp după discuțiile dintre ministrul Barbu și retaileri, Horia Constantinescu, șeful Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a scris un mesaj tranșant pe pagina sa de Facebook unde amenința că va „stinge lumina” unor magazine, mesajul său fiind adresat și către retailerul Mega Image, spunând că „vom opri acțiunea când nu va mai fi nevoie să sortați dumneavoastră legumele și fructele sau să suportați lipsa de igienă!”.

Patru zile mai târziu șeful ANPC a publicat din nou pe pagina sa de Facebook un mesaj în care transmite că luni, 22 ianuarie, a avut o discuție cu reprezentanții marilor retaileri „încercând să aflu dacă este vorba despre o ambiție măruntă de a nu vă pune la dispoziție legume și fructe de calitate și din ce motiv nu își întrețin magazinele la cel mai înalt nivel de ordine și curățenie”.

„Este adevărat că avem o problemă cu intrarea în țară a unor produse ce ar putea fi oprite acolo și nelăsate să ajungă la raft. Dar totuși pe întreg lanțul și legumele și fructele și peștele și carnea trec prin mai multe mâini până să ajungă în fața dumneavoastră dar pare-se că mâinile există dar ochii sunt chiori sau chiar orbi. Și această perspectivă mă transforma într-o persoană indezirabilă pentru cei care trăiau liniștiți de pe urma acestui comerț jenant fie operatori economici fie funcționari. Am primit zilele acestea mai multe materiale foto și video cu unul dintre cei mai mari contestatari ai mei casele acestuia mașinile dar și o serie de informații legate de activitatea „paralelă”. Le voi trimite celor abilitați să cerceteze!”, potrivit mesajului lui Horia Constantinescu. 

Amintim că Horia Constantinescu a fost numit de PSD în funcția de președinte al ANPC. Totodată, el este vehiculat drept potențial candidat la Primăria Constanța din partea PSD.

Cine este Horia Constantinescu

Horia Constantinescu este președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) din ianuarie 2022, în mandatul de premier al liberalului Nicolae Ciucă. Constantinescu a mai ocupat funcția în 2019, când a fost numit de ex-premierul Viorica Dăncilă.

Horia Constantinescu a fost membru PSD, a trecut la PPUSL, apoi a intrat în echipa liberalului Vergil Chițac, după care s-a întors la PSD. El a venit lângă Chițac, potrivit Info Sud-Est, pentru a prelua șefia Direcției de Servicii Publice din Primăria Constanța, dar a picat concursul de angajare și s-a întors în PSD.

În 2020, el a candidat la Primăria Constanței din partea PPUSL, partidul controlat de Dan Voiculescu.

E notorie relația sa de prietenie cu Nicușor Constantinescu (fostul baron PSD de Constanța, condamnat în multiple dosare de corupție) și Liviu Dragnea. De altfel, Dragnea l-a propulsat ca șef al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului în 2019.

Mai mult, Constantinescu are o relație apropiată cu familia fostului premier Adrian Năstase, șeful OPC cununându-l pe unul dintre fiii acestuia, Andrei Năstase.

El a devenit celebru în anii 2000 după ce, în calitate de șef al OPC Constanța, a închis restaurante celebre din oraș și stațiunea Mamaia, a sancționat McDonald’s și a amendat Primăria Constanța pentru starea în care se aflau locurile de joacă din oraș (ulterior, OPC Constanța a pierdut definitiv procesul cu Primăria Constanța).

Horia Constantinescu este nepotul lui Miron Constantinescu, istoric și sociolog marxist care a contribuit la instaurarea comunismului în România, fost președinte al Marii Adunări Naționale. Miron Constantinescu este cel care a încercat să-l răstoarne pe Gheorghe Gheorghiu Dej, în 1956, după ce Hrușciov a denunțat staliniștii. Portretul integral al lui Horia Constantinescu, noul șef ANPC, aici.

Citește și:

ANALIZĂ Economedia: Populismul, fructul intervenției statului în economie. De ce controlul prețurilor de către stat atrage altă intervenție asupra prețurilor și un eșec

ANALIZĂ Economedia: Economiștii critică posibila prelungire a plafonului la alimente: „Plafonarea se bate cap în cap cu creșterile de taxe” / „Soluția pentru prețuri mai mici este competiția liberă și neîngrădită” / Includerea mielului pe listă? „Populism”

Plafonarea adaosului comercial la alimente. Executivul vrea să prelungească din nou măsura și să includă alte produse pe listă / Cum au reușit unii comercianți să fenteze statul: mălai la 1,05 kg, au scumpit detergenții pentru a compensa / Ar putea avea loc noi scumpiri

Primul atac al guvernului Ciolacu la economia liberă. Plafonarea adaosului comercial, o imixtiune grosolană în regulile pieței / Iohannis și PNL, nici o reacție

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. De ca n-a stins lumina la Ferma Dacilor? Poate sa doarma linistit cand a vazut cum au murit acei copii? Daca stingea lumina acolo, poate nu se intampla aceasta tragedie!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.