Încă un pas până la deschiderea şantierului pe cel mai greu lot al Autostrăzii Sibiu-Piteşti : a început cercetarea arheologică intruzivă. De ce au turcii de la Mapa-Cengiz termen de proiectare până la sfârşitul anului

A 1 Cercetare Arheologică Lot MAPA

Compania de Drumuri a început cercetarea arheologică intruzivă pe traseul lotului 2 al Autostrăzii Sibiu-Piteşti, cel mai dificil lot de autostradă contractat până acum în România. Contractul pentru Lotul 2, Boiţa -Cornetu (31 km.) a fost semnat cu Asocierea Mapa-Cengiz (Turcia) în februarie 2022, dar ordinul pentru începerea efectivă a proiectării este emis pentru data de 1 iulie 2022 de la care se calculează cele 18 luni aferente Proiectului Tehnic, după cum Economedia a explicat aici. Astfel, doar în situaţia finalizării proeictului tehnic cu câteva luni bune înainte de termen şi a aprobării în Consiliu Tehnic şi Economic (CTE) al CNAIR, se poate intra în şantier la sfârşitul anului.

În paralel cu studiile geotehnice pe care le face proiectantul român GeoStud, (peste 50 % din cei 8800 de metri liniari), CNAIR a fost iniţiat şi diagnosticul arheologic intruziv care trebuie să identifice zonele cu potenţial arheologic : ,,Începând cu data de 16.02.2023, pe secțiunea 2 a autostrăzii Sibiu-Pitești, a fost inițiat diagnosticul arheologic intruziv, pentru identificarea zonelor cu potențial arheologic aflate pe traseul obiectivului de infrastructură. Studiul preliminar întocmit anterior cercetării de teren a relevat prezența unor situri documentate pe baza literaturii de specialitate, a căror existență este necesar a fi verificată prin cercetări intruzive. Cercetarea arheologică este realizată de o echipă de specialiști ai Institutului de Arheologie Vasile Pârvan din București, coordonată de arhg. dr. Andrei Măgureanu.”

Cercetarea arheologică se face pentru ca terenul de pe traseul autostrăzii să fie liber de orice sarcină la momentul emiterii Ordinului pentru Începerea Lucrărilor (OIL) : ,,Diagnosticul arheologic intruziv pe secţiunea 2 a Autostrăzii Piteşti-Sibiu pe lotul de la Boiţa la Cornetu, constă în sondaje mixte mecanizate şi manuale din loc în loc, la o distanţă de maximum 100 de metri unul faţă de celălalt pentru a putea identifica potenţialul arheologic al zonei. Astfel, îl putem cunoaşte şi proteja în aşa fel încât, în timpul execuţiei să nu fie probleme pe şantier. Prin acest diagnostic facem ca lucrurile să meargă normal, iar arheologia să nu împedice realizarea autostrăzii” a explicat dr. arheolog Andrei Măgureanu.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Pe cei 31 de kilometri dintre Boiţa şi Cornetu, Mapa -Cengiz trebuie să execute în zona de munte şi în termen de 50 de luni : 49 de poduri şi pasaje, 7 tuneluri cu lungimi cuprinse între 250 şi 1600 de metri (lungime totală de 4,9 km.) şi ecoductul pentru mamifere mari la Lazaret. (Comparativ, lotul 3 Cornetu-Tigveni de 37 de km. are o perioadă de proiectare de 12 luni şi 48 luni pentru execuţie)

Portofoliul MAPA: potrivit informaţiilor de pe site-ul Companiei, Grupul Mapa are o experinţă de 40 de ani şi lucrează în Europa, Asia, Africa şi America în domeniile construcţii, hoteluri, energie regenerabilă, aeroporturi şi transport aerian de marfă (CARGO). La capitolul autostrăzi, antreprenorul menţionează autostrăzile Trabzon şi Hopa din Turcia sau Djen Djen-El Auma din Algeria.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Ce fel de politică idioata are țara asta care nu e capabilă să facă lucrări de anvergură cu firme românești de la extragerea petrolului, gazelor, la construcția de autostrăzi și căi ferate decât cu firme străine care în tara lor n-au făcut lucrări de profil, la preturi de 3-4 ori mai mari decât valoarea reală a lucrărilor, de ce statul prin cnair nu are firme proprii capabile să facă toate aceste lucrări de investiții, iar proiectul sa fie executat la comanda beneficiarului înainte de licitații, iar implicarea politică sa dispară pentru totdeauna deoarece este catastrofal, prin influență politică idioată lucrările sunt atribuite formelor de partid sau corupte care dau comisioane grase, incapabile să facă lucrările prin care se sifonează banii de la buget.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.