ING vrea ca angajaţii săi din Olanda să lucreze de acasă jumătate din timpul de lucru, după ridicarea restricţiilor

Telemunca pixabay.com

Grupul de servicii financiare ING intenţionează să permită angajaţilor din Olanda să lucreze de acasă jumătate din timpul de lucru, când guvernele vor ridica măsurile de distanţare socială adoptate pentru a stopa răspândirea pandemiei de COVID-19, transmit agențiile Bloomberg şi Reuters, citate de Agerpres.

„Vom relua activitatea în mod hibrid. Vrem ca oamenii să petreacă 50% în birou şi 50% acasă. Aştept cu nerăbdare, ca să fiu sincer”, a afirmat directorul general Steven van Rijswijk.

Planurile companiilor din întreaga lume de a-şi readuce angajaţii la birou au fost afectate de extinderea variantei Omicron. Băncile din SUA sunt printre cei mai mari susţinători ai activităţii la birou, în timp ce creditorii din Europa au căutat programe de lucru flexibile, ca metodă de a-i menţine motivaţi pe angajaţi.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Vedem cu varianta Omicron că din ce în ce mulţi oameni încep să lucreze din nou de acasă. Există restricţii sau restricţii parţiale, iar pentru ING acestea au dus la un procent de 80% de angajaţi care lucrează de acasă”, a explicat şeful băncii olandeze.

Acesta a adăugat: „ING a experimentat modul de lucru hibrid la mijlocul lui 2021, cu revenirea parţială la birou percepută pozitiv. Totuşi, capacitatea de a lucra de acasă depinde de locuinţa angajatului, condiţiile de muncă şi tipul de muncă pe care îl face”.

ING Groep NV a raportat joi rezultate trimestriale uşor sub aşteptări, deşi au crescut veniturile din comisioane, iar creditarea a fost la un nivel ridicat.

În trimestrul patru din 2021, profitul înainte de taxe s-a situat la 1,33 miliarde de euro, o creştere de 27% faţă de perioada similară din 2020, în timp ce analiştii se aşteptau la 1,47 miliarde de euro.

„Sunt încurajat de creşterea creditării şi a veniturilor din comisioane, în ultimul trimestru din 2021, un semn al sporirii încrederii în economie, în condiţiile în care lumea caută modalităţi de a trăi cu coronavirusul”, a declarat Steven van Rijswijk.

Provizioanele pentru creditele neperformante au urcat la 356 milioane de euro, de la 208 milioane de euro, în urma aşteptărilor că majorarea dobânzilor şi creşterea inflaţiei vor afecta capacitatea clienţilor de a achita creditele ipotecare.

„Deşi pandemia a avut un impact negativ asupra economiei mondiale, insolvenţele în portofoliul nostru au fost limitate”, se arată într-un comunicat al ING Groep NV.

Veniturile din taxe şi comisioane au urcat cu 20%, la 925 milioane de euro, în timp ce creditele pentru clienţi au crescut cu 13,4 miliarde de euro, la 632 miliarde de euro, în special în Germania.

De la începutul anului acţiunile ING au urcat cu 10% şi aproape s-au dublat în ultimele 12 luni.

ING Group este prezent și în țara noastră prin ING Bank România. Înfiinţată în 1994, ING Bank România este a patra bancă în top 10 bănci locale, conform activelor, şi singura bancă cu creştere organică, fără achiziţii de portofolii de clienţi sau alte bănci. ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,6 milioane de clienţi din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri şi Mid-Corporate şi Wholesale Banking.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: