Piaţa auto din Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 9,2% în luna septembrie 2023, aceasta fiind a 14-a lună consecutivă de creştere, însă piaţa auto din România a înregistrat cel mai mare declin din rândul statelor membre UE, conform cifrelor publicate vineri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
Asociația, care îi reprezintă pe cei 16 mari constructori auto din Europa, a anunțat că 861.062 de autoturisme au fost înmatriculate în luna septembrie 2023 în Uniunea Europeană, în creştere cu 9,2% comparativ cu 788.258 de autoturisme în luna septembrie 2022.
Două dintre cele mai mari pieţe auto din UE au înregistrat creşteri semnificative: Italia (22,7%) şi Franţa (10,7%).
În schimb, în România, în luna septembrie 2023 au fost înmatriculate 10.545 de autoturisme, în scădere cu 11,6% comparativ cu cele 11.927 de autoturisme înmatriculate în luna septembrie 2022.
Automobilele electrice pe baterie au reprezentat 14,8% din totalul înmatriculărilor din UE în luna septembrie, în creştere comparativ cu 14,1% în luna septembrie a anului trecut. Este pentru a treia oară în acest an când automobilele electrice pe baterii au depăşit automobilele cu motoare pe motorină, devenind a treia cea mai populară alegere pentru cei care şi-au cumpătat un autoturism nou. Automobilele hibride au rămas a doua opţiune, controlând o cotă de 27,3% din piaţă.
Înmatriculările de autoturisme echipate cu motoare pe benzină continuă să domine piaţa, cu o cotă de 34,1% în luna septembrie 2023, în scădere însă faţă de o cotă de 35,3% în luna septembrie a anului trecut.
În rândul principalilor constructori auto generalişti, o creştere semnificativă de 11,3% a înmatriculărilor fost înregistrată de grupul Stellantis, urmat de grupul Volkswagen cu o creştere de 9,6% şi grupul Renault, care a înmatriculat 89.530 de autoturisme, în creştere cu 5,1% în ritm anual.
În ceea ce priveşte marca Dacia, înmatriculările au crescut cu 4,9% în ritm anual, până la 38.799 de unităţi în luna septembrie. În primele nouă luni ale anului, au fost înmatriculate 390.689 de autoturisme Dacia, în creştere cu 21,5% în ritm anual.
Septembrie, prima lună de scăderi la înmatriculările din România
Piața auto din România a marcat o scădere, în premieră pentru acest an, și potrivit datelor comunicate săptămâna trecută de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile – A.P.I.A. Septembrie 2023 vine cu o scădere de 8,3% a înmatriculărilor de autovehicule noi faţă de luna septembrie a anului 2022, arată datele
În primele nouă luni ale anului 2023 față de aceeasi perioadă a anului trecut, înmatriculările de autoturisme noi sunt în creștere la nouă luni 2023 (+16,0%) faţă de 2022, iar autoturismele “electrificate” au o creștere de 30,8%, realizând o cotă de piață de 23,6%.
Producția auto din România, în scădere în septembrie
Producția de autoturisme din România a scăzut în primele nouă luni cu 1,8%, față de perioada similară din 2022, iar septembrie a marcat un declin de 9%, arată datele transmise în urmă cu o săptămână de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).
Astfel, pe primele nouă luni din 2023, producția de autoturisme a atins volumul de 375.860 unități, dintre care 234.530 au fost produse de Dacia, iar 141.330 au fost produse de Ford Otosan.
În septembrie 2023, au fost produse în România un număr de 46.888 autoturisme o scădere de 9,1% față de septembrie 2022.
Dintre acestea, 28.934 unități au fost produse în uzina Dacia de la Mioveni și 17.954 unități au fost produse de uzina Ford Otosan de la Craiova.