Înmatriculările auto din UE, în scădere cu 6,4% în primele două luni ale anului. Dacia și România sunt pe creștere

duster Sursa foto: Dacia

În februarie 2022, înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană s-au contractat și mai mult (-6,7%), deoarece producătorii de automobile continuă să se confrunte cu întreruperi ale lanțului de aprovizionare. Cu 719.465 de unități vândute în întreaga UE, acesta a fost cel mai slab rezultat în ceea ce privește volumele pentru luna februarie de când au început înregistrările. România, în schimb, a înregistrat creșteri ale înmatriculărilor, potrivit ACEA, și a ajuns la 17.953 de unități înmatriculate, în primele două luni ale anului, plus 39%.

Cele patru piețe cheie din regiune au înregistrat rezultate mixte. Italia și Franța au înregistrat pierderi cu două cifre (-22,6% și respectiv -13%), în timp ce Spania și Germania a înregistrat o creștere (+6,6% și respectiv +3,2%).

Din ianuarie până în februarie 2022, totalul înmatriculărilor de mașini noi în Uniunea Europeană a scăzut cu 6,4% față de aceeași perioadă a anului trecut. Din nou, Italia a înregistrat cea mai mare scădere (-21,1%), urmată de Franța (-15,7%). Pe de altă parte, piețele din Germania (+5,6%) și Spania (+4,2%) au continuat să se extindă.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

România, deși e încă sub nivelul din 2019, e pe creștere cu 39% la două luni și cu 24,9% în februarie, corespunzând unui număr de 8.616 unități nou apărute pe șosele.

La mărci auto, Dacia s-a descurcat din nou bine și, cu 60.370 de unități înmatriculate a ajuns la o cotă de piață de 4,3% în primele două luni ale anului, corespunzătoare unei creșteri cu 15,1%.

Grupul Hyundai care include Hyundai și Kia e pe locul patru în UE la înmatriculări, cu o cotă de piață de 21,3%, care corespunde unei creșteri cu 24,8%, cu aproape 133.000 de mașini înmatriculate.

Pe primele trei locuri sunt Volkswagen, cu o scădere totală de 9,4% a înmatriculărilor, urmat de Stellantis cu -17,5% și Renault cu -3,8%.

Ford, prezent și în România cu o fabrică la Craiova, vândută recent către joint venture-ul cu Ford Otosan, a căzut pe locul 8în clasament, c u o cotă de piață aproape egală cu cea a Dacia.

Nu e deloc exclus ca în luna martie scăderea pieței să fie și maimare din cauza invaziei ruse a Ucrainei, care a diminuat oferta de cablaje (produse în Ucraina), în primul rând și a retragerii de pe piața rusă a multor producători care aveau fabrici acolo.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: