Înmatriculările de autoturisme noi în primele două luni ale anului, în creştere cu aproape 40% față de aceeași perioadă a anului trecut

BUCURESTI - NICUSOR DAN - PARCARE CORA PANTELIMON, trafic, Bucuresti, parcari Foto: Inquam Photos / George Călin

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut, în România, cu 24,92% în februarie, până la un volum de 8.616 de unităţi, arată datele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (DRPCIV), citate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) și Agerpres.

Conform statisticii oficiale, în primele două luni din 2022, înmatriculările de autoturisme noi au atins 17.953 de unităţi, în creştere cu 39,16%, faţa de perioada similară din anul anterior, când au fost înregistrate 12.901 de exemplare.

În clasamentul pe mărci al autoturismelor noi, în intervalul ianuarie – februarie, se află: Dacia – cu 4.910 de unităţi, Hyundai (1.804), Skoda (1.196), Volkswagen (1.186), Ford (1.162), Toyota (1.103), Renault (1.021), Mercedes (649), Peugeot (542) şi Kia (426).

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În ceea ce priveşte autoturismele second hand, înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins, în februarie, un număr de 24.701 de unităţi, în scădere cu 23,7% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021.

De asemenea, pentru primele două luni ale anului în curs, pe acelaşi segment au fost înmatriculate 49.043 de unităţi, mai puţin cu 24,25% raportat la perioada de referinţă, când erau consemnate 64.741 de unităţi.