INS: La 31 iulie erau 9.146 structuri de primire turistică în România, cele mai multe în Braşov, Constanţa şi Tulcea. Peste 78% din hoteluri erau clasificate cu 3 şi 4 stele

pensiune, romania, bran, turism, vacanta Sursa foto: Unsplash Lucian B

Un număr de 9.146 structuri de primire turistică erau în România la 31 iulie (hoteluri, vile, pensiuni, moteluri, hosteluri, cabane şi bungalouri), în creştere cu 6,2% faţă de 31 iulie 2020, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS) și citte de news.ro.

“Cele mai multe hoteluri erau încadrate la categoria 3 stele (53,3% din total hoteluri), 4 stele (25%) şi 2 stele (17,3%). Hotelurile cu 5 stele au fost în număr de 36, (cu 2 mai multe decât la 31 iulie 2020). Din numărul total de locuri în hoteluri, 44,3% au fost în hotelurile cu 3 stele, 31,5% au fost în hoteluri cu 4 stele, 18,9% în hotelurile cu 2 stele, 3,9% în hotelurile cu 5 stele, 1,3% în hotelurile cu o stea şi 0,1% în hotelurile neclasificate pe stele”, arată datele INS.

La data de 31 iulie 2021, erau neclasificate pe stele 89 structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare (faţă de 104 la aceeaşi dată a anului trecut), cele mai multe fiind tabere de elevi şi preşcolari (55,1% din total în anul 2021), iar din cele 1.606 hoteluri în stare de funcţionare la 31 iulie 2021, un număr de 3 hoteluri (cu un total de 338 locuri), nu erau clasificate pe stele.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Din structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, 27,2% au fost în “staţiunile din zona montană”, 16,9% în “Municipiul Bucureşti şi oraşele reşedinţă de judeţ (exclusiv oraşul Tulcea)”, 8,4% în “staţiunile din zona litorală (exclusiv oraşul Constanţa)”, 6,9% în “staţiunile balneare”, 5,8% în “Delta Dunării (inclusiv oraşul Tulcea)”, iar 34,8% au fost în “alte localităţi şi trasee turistice”.

Primele şapte judeţe, ierarhizate după numărul total de structuri de primire turistică existente au fost: Braşov (901 structuri de cazare), Constanţa (853), Tulcea (587), Suceava (524), Harghita (401), Maramureş (392), Cluj (377), Mureş (350) şi Sibiu (342).

Judeţul Constanţa a deţinut cea mai mare pondere (24,5%) în totalul camerelor existente în structurile de primire turistică (exclusiv camerele din căsuţe).

Din numărul total de locuri de cazare turistică existente, judeţul Constanţa a deţinut 24,4%, judeţul Braşov 7,9%, urmate de Municipiul Bucureşti cu 6,2%, judeţul Bihor cu 3,9%, judeţul Suceava cu 3,7%, judeţul Cluj cu 3,4%, judeţul Valcea cu 3,3% şi judeţele Prahova, Mureş şi Sibiu (fiecare cu câte 3,1%).

Din totalul de 166.400 camere existente în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare existente la 31 iulie 2021 (exclusiv camerele din căsuţe), 99.700 (59,9%) erau în hoteluri. În anul 2021 faţă de anul 2020, numărul de camere raportate a crescut cu 1.587 în pensiunile agroturistice, 1.296 în hoteluri, iar la vilele turistice şi pensiunile turistice (cu câte 88 fiecare).

Numărul locurilor de cazare turistică existente la 31 iulie 2021 a fost de 364.500. Cele mai multe locuri 200.300 erau în hoteluri, urmate de pensiunile agroturistice cu 55.800 locuri, pensiunile turistice cu 35.400 locuri, vilele turistice cu 17.300 locuri, hosteluri cu 14.200 locuri.

După modul de funcţionare a structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, 76,2% din total camere au fost în structuri de primire turistică permanente.

Camerele cu baie sau duş au reprezentat 96,8% din totalul camerelor (exclusiv camerele din căsuţe). În taberele de elevi şi preşcolari 52,8% din camere erau fără baie sau duş.

Zona “Bucureşti şi oraşele reşedinţă de judeţ, exclusiv oraşul Tulcea” a oferit cel mai mare număr de locuri de cazare Pe zone turistice, din numărul total de locuri, 89.700 erau în “Bucureşti şi oraşele reşedinţă de judeţ (exclusiv oraşul Tulcea)”, 84.800 erau în “staţiuni din zona litorală (exclusiv oraşul Constanţa)”, 79.100 în “alte localităţi şi trasee turistice”, 66.400 în “staţiuni din zona montană”, 36.400 în “staţiuni balneare” şi 8.200 în zona “Delta Dunării (inclusiv oraşul Tulcea)”.

Prin structură de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică se înţelege orice construcţie sau amenajare, care furnizează în mod permanent sau sezonier serviciul de cazare şi alte servicii pentru turişti.

Capacitatea de cazare turistică existentă (instalată) reprezintă numărul de locuri de cazare de folosinţă turistică înscrise în ultimul act de recepţie, omologare, clasificare al structurii de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, exclusiv paturile suplimentare care se pot instala în caz de necesitate.

Numărul de locuri este determinat pentru structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică existente la 31 iulie, aflate în stare de funcţionare.

Această cercetare statistică a INS se adresează tuturor structurilor de primire turistică cu o capacitate de cazare de minim 5 locuri pat şi care au autorizaţie de funcţionare (clasificate) de la Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, la data de 31 iulie 2021.

Lista cuprindea 17.202 structuri cu peste 5 locuri pat, din care: 11.277 structuri de cazare şi 5.925 apartamente şi camere de închiriat. La data de 31 iulie 2021, din totalul structurilor de cazare, 150 unităţi erau închise în momentul desfăşurării cercetării statistice din cauza COVID-19, 1.397 unităţi erau în reparaţii capitale şi 2.012 nu au completat chestionarul din alte cauze.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: