Înscrierile persoanelor fizice în programul Casa Verde au fost încheiate/ Urmează unitățile de cult

casa panouri solare fotovoltaice Sursa foto Pixabay (2)

Bugetul de 229,11 milioane lei alocat Regiunii Vest în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice a fost rezervat integral, marţi, prin înscrierea unui număr de 7.637 de persoane fizice, anunță Administraţia Fondului pentru Mediu.

Sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Vest, judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, a demarat marţi, la ora 10:00.

“Astăzi, s-a încheiat înscrierea cu succes a 65.996 de persoane fizice care vor avea oportunitatea de a beneficia de o finanţare substanţială de până la 30.000 de lei pentru finanţarea instalaţiilor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, ce vor fi instalate împreună cu panourile fotovoltaice. De mâine, 9 octombrie, se vor putea înscrie 670 de unităţi de cult pentru un buget de 20.100.000 de lei”, a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Perioada de înscriere în cadrul Programului începe la ora 10:00 şi se termină la ora 23:59, în limita bugetului alocat.

Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 30.000 lei pentru achiziţionarea şi montarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 3.000 lei.

Procedură contestată de prosumatori

Asociaţia Prosumatorilor a propus vineri, după ce s-au încheiat înscrierile pentru Regiunea București – Ilfov ca dosarele validate de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) în cadrul viitoarelor sesiuni Casa Verde Fotovoltaic să fie “extrase” aleatoriu, printr-un program computerizat elaborat şi securizat, posibil de către STS, pe baza numărului de dosar.

Reprezentanţii Asociaţiei Prosumatorilor şi Comunităţilor de Energie (APCE) au precizat că au făcut această propunere deoarece există suspiciuni de implicare AI şi a unor programe speciale pentru înscrierea rapidă în programul Casa Verde 2024.

“Înscrierile în Programul Casa Verde 2024 pentru zona Bucureşti – Ilfov au coborât stacheta de timp la un nivel extrem de îngrijorător, iar numeroase persoane sunt revoltate de această situaţie. În ultimele două săptămâni, paginile de social media ale prosumatorilor au fost inundate de oferte de “ajutor” contra cost, pornind de la câteva sute de lei şi ajungând la peste o mie de lei, prin introducere directă sau folosind extensii de browser – programe dedicate pentru înscrierea super rapidă. Inventivitatea românilor, mai ales a celor care au văzut o oportunitate de a câştiga bani din această înscriere, s-a făcut simţită în special în cea mai bogată zonă a României, care are şi cei mai mulţi prosumatori”, se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, Bucureşti – Ilfov a coborât bariera de timp la un minut pentru 3.800 de dosare.

“Faptul că înscrierea se face într-un minut nu pare exagerat, mai ales că zona are mulţi oameni “literaţi” în calculatoare. Interesant este că, din informaţiile noastre, o persoană care s-a validat în 40 de secunde a avut cronologic al 1.100-lea dosar validat. Termenul de 40 de secunde este unul de invidiat şi ridică întrebarea logică: cum şi câte dosare s-au validat sub 30 de secunde, de exemplu?”, se mai precizează în comunicat.

Astfel, reprezentanţii APCE consideră “viciat” procesul de înregistrare.

În urma discuţiilor cu persoane specializate în domeniu, există suspiciuni privind “robotizarea” înscrierii prin diverse metode, unele implicând chiar Inteligenţa Artificială.

În replică, reprezentanţii Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) au spus că platforma utilizată în cadrul programului “Casa Verde Fotovoltaice” este aceeaşi pentru toate regiunile, iar funcţionalităţile acesteia au fost optimizate pentru a asigura o utilizare sigură, fiind totodată adăugat suplimentar încă un cod de verificare tocmai pentru a evita utilizarea roboţilor în procesul de depunere a dosarelor.

“Administraţia Fondului pentru Mediu a dezvoltat şi utilizat aceeaşi aplicaţie informatică pentru înscrierea în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice ca şi anul trecut, la care a adăugat suplimentar încă un cod de verificare (captcha) tocmai pentru a evita utilizarea roboţilor în procesul de depunere a dosarelor. Platforma utilizată în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice este aceeaşi pentru toate regiunile, iar funcţionalităţile ei au fost optimizate pentru a asigura o utilizare sigură”, a transmis instituţia.

Potrivit sursei citate, bugetul alocat pentru fiecare regiune a fost stabilit în funcţie de numerele cadastrale înregistrate la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară – ANCPI.

Astfel, în cazul Regiunii Bucureşti – Ilfov este alocat cel mai redus buget dintre toate regiunile, în valoare de 114.120.000 lei, de două sau chiar de trei ori mai mic faţă de alte regiuni care au în componenţă mai multe judeţe.

“Cererea pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice este una extrem de mare, astfel că numărul de accesări în aplicaţia informatică între orele 9:55 – 10:03 a variat între 1,26 – 2,49 milioane, în funcţie de regiune. Totodată, pentru a se asigura accesul echitabil la resurse, platforma oferă în timp real informaţii referitoare la epuizarea bugetului pe fiecare regiune, aceste date fiind publicate pe site-ul oficial al Administraţiei Fondului pentru Mediu”,a menţionat AFM.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: