Foto stg Serban Tiganas la BATRA, Facebook/ Proiect sala multifunctionala sport Cluj, Dico si Tiganas
Știați că pentru acoperișul de la stadionul Cluj Arena antreprenorul a achiziționat mașini de debitare și îndoire a tablei cu comandă numerică, care au folosit fișierele din proiect pentru realizarea componentelor? Că pentru fațada sălii polivalente BT Arena nu s-au folosit desene pe hârtie, trimițându-se subcontractorului din București doar fișiere? Sau că structura metalică a stadionului Ion Oblemenco din Craiova a fost realizată de antreprenor cu mașini de tăiere și debitare cu comandă numerică? Tehnologia a ajuns de ani de zile în birourile de proiectare și face parte din munca de zi cu zi a arhitecților. Programele sunt folosite în procesul de proiectare, dar și ca suport pentru management, pentru devize de lucrări, contabilitate, evidențe, programare și derulare a ședințelor de lucru. Tehnologia a ajuns și la firmele partenere din construcții și, mult mai timid, în administrație, unde e punctul nevralgic al lanțului din piața de proiectare-execuție. Despre digitalizare și limitele sale în România vorbește pentru Economedia.ro arhitectul Șerban Țigănaș, co-fondator al biroului de proiectare Dico și Țigănaș din Cluj, unul dintre cele mai mari din țară, fost președinte al Ordinului Arhitecților din România și acum decan al Facultății de Arhitectură de la Cluj.
Rep: În ce măsură ajută tehnologia în munca unui birou de proiectare?
Șerban Țigănaș: În primul rând, aș răspunde spunând că tehnologia nu ajută, nu este un complement sau un suport, ea face parte din procesele și metodele de proiectare contemporane, de peste 20-25 de ani. În domeniul arhitecturii și construcțiilor s-a vorbit de perioada tranziției digitale, adică la trecerea de la realizarea proiectelor prin desenare și prin machetare folosind tehnici tradiționale, ”de mână”, la realizarea acestora cu ajutorul computerelor. Dacă inițial se vorbea de CAD, adică de Computer Aided Design și de CAM, Computer Aided Manufacturating, adică de ”ajutor” sau ”asistență” prin folosirea computerelor, acum se folosește BIM, Building Information Modeling, adică modele electronice informate, care sunt în fapt o realitate virtuală complexă, în care elementele modelate au atribute informatice, purtând și alte referințe decât cele formale, aparente. Această tranziție digitală a pornit prin înlocuirea modului de realizare al desenelor tehnice care constituiau proiectele și a evoluat către dezvoltarea unui întreg mod de lucru prin care diferiți specialiști asociați în același proiect lucrează pe același model. Bineînțeles că acesta este coordonat, proiectul nemaifiind suma contribuțiilor desenate și calculate ale tuturor, ci mai degrabă un unic model tridimensional care le însumează și corelează pe toate acestea. Aceste lucruri sunt bine știute și chiar banale pentru cei din domeniu, mediul universitar preluându-le complet, după o perioadă în care unele facultăți și programe de studii au fost reticente sau chiar au limitat sau interzis folosirea calculatoarelor de către studenți, în scopuri didactice. Perioada e depășită, iar folosirea calculatoarelor nu numai că nu mai este doar o opțiune, fiind parte din programele de învățământ și o competență importantă a absolvenților.
Rep: Sunt și aspecte negative în adoptarea digitalizării?
Șerban Țigănaș: Da, bineînțeles, ca legat de orice, pentru că nimic nu poate fi și eficient și de calitate și ieftin. Există probleme de compatibilitate între cei care folosesc diferite tehnologii, platforme informatice și softuri, deși tendința universală este de mai mulți ani unificarea formatelor. Acest deziderat care se pare că aduce mai multe beneficii decât alegerea de către utilizator a softurilor și implicit o concurență importantă între producători nu este încă în totalitate atins. Costurile tehnologiei sunt importante, mai ales dacă cineva nu ține pasul cu viteza de perimare și ”upgrade”, care face ca ciclul de viață al unui echipament să fie scurt, iar al software-ului și mai scurt. Dacă nu accepți acest joc te trezești că ai computere depășite, neperformante, lente, nesigure și softuri care la un moment dat nu mai sunt compatibile cu ale celorlalți. Trebuie să incluzi cheltuielile în planul de afaceri și să joci activ. Alt aspect negativ ține de lucrul la gri, adică cu programe nelicențiate. Mulți cumpără o licență-două și folosesc nouă, ca românul. Asta poate crea probleme pe care nu le dezvolt aici, dar sunt ușor de intuit. Alte aspecte negative țin de nevoia de instruire și de performanță specifică a celor care lucrează, pentru care nu mai este necesar doar să fie buni arhitecți sau buni ingineri. Un limbaj nou și complex necesită standarde pe măsură. Acestea încă se lasă așteptate. Se lucrează după ceea ce însemna desenul tehnic pentru arhitectură și construcții, acum când producția de desene în două dimensiuni nu mai este necesară atâta timp cât toți cei interesați pot extrage din modelul 3D BIM ceea ce au nevoie, mai ales de către constructorii care au recurs și ei la tehnologie. În final, ce rost are să utilizez metode avansate în proiectare, dacă cei care avizează și aprobă, dar mai ales cei care realizează construcțiile nu profită și folosesc tehnologii de fabricație digitală, dezvoltate direct din acest specific al proiectării? Pot da aici, din experiența noastră, câteva exemple concrete de utilizare în realizarea unor construcții a modelării digitale conectate direct la utilaje cu comandă numerică, folosite în producția de elemente de construcții. Primul este fațada și acoperișul de la Cluj Arena, pentru care antreprenorul a achiziționat mașini de debitare și îndoire a tablei cu comandă numerică, care au folosit fișierele din proiect pentru realizarea componentelor. Alt exemplu este cel al fațadei sălii polivalente BT Arena, pentru care nu s-au realizat desene de execuție, trimițându-se subcontractorului din București fișierele, pe baza cărora acesta a produs cu mașini adecvate direct casetele de dimensiuni variabile care constituie fațada cu o geometrie parametrică. Adică pentru această fațadă nu s-au folosit desene pe hârtie. Al treilea exemplu este cel al structurii metalice a stadionului Ion Oblemenco din Craiova, realizată de antreprenor cu mașini de tăiere și debitare cu comandă numerică. Ceea ce vreau să scot în evidență e faptul că absența unui aspect pozitiv, anume al lanțului complet digitalizat, proiectare-aprobare-execuție, este un aspect negativ, care duce la un efort mai mare și o neatingere a randamentului posibil prin utilizarea tehnologiilor.
Rep.: Ce fel de soluții implementați în cadrul biroului? Aveți doar programe pentru proiectare sau și unele în zona de administrare a afacerii?
Șerban Țigănaș: Sunt mai multe categorii de soluții, când vorbim de digitalizarea din firmele de proiectare. Prima, cea mai importantă, se referă la pachetele de programe pentru proiectarea efectivă, care sunt diverse și mai multe, uneori în cadrul aceleiași specialități de proiectare, dar care e bine să fie compatibile între ele. A doua categorie se referă la programe suport pentru management general, management de proiect, pentru devize de lucrări, contabilitate, time management, pontaj sau evidențe, programare și derulare a ședințelor de lucru, urmărire a flotei de vehicule, etc. Unele firme recurg la programe personalizate, realizate de firme specializate în designul aplicațiilor, dar nu este și cazul nostru. În general, am preferat să folosim produse disponibile ca platforme pe piață, produse cu răspândire largă înternațională în domeniul nostru, care ne-au asigurat compatibilitatea cu mulți colaboratori și clienți. Pentru administrarea afacerii și a activităților direct sau indirect productive am folosit astfel de platforme disponibile. Ceea ce pot să afirm este faptul că există pe piață și sunt accesibile toate cele necesare și nu trebuie un efort extraordinar pentru a intra integral în lumea digitală cu o firmă de proiectare. Bineînțeles, trebuie să ai persoane dedicate, cum este în cazul nostru BIM managerul și câțiva utilizatori specializați, care au făcut cursuri dedicate.
Începuturile digitalizării în Arhitectură. ”Am aruncat planșetele de desen”
Rep: Cum și în ce context ați început să introduceți astfel de sisteme și programe sau proiecte de digitalizare?
Șerban Țigănaș: Încă de la crearea firmei în 1997 am adoptat trei principii fondatoare: profesionalism concurențial, interdisciplinaritate și informatizare deplină. Acesta din urmă, la care ne referim în discuția de acum, l-am tradus atunci cu sintagma: ”am aruncat planșetele de desen”. Pe parcurs am adoptat încontinuu programe noi, am progresat deodată cu progresul general al domeniului, care este, cum spuneam, continuu. Odată intrat în ”jocul” digital nu mai este cale de întoarcere și nici nu poți să te distanțezi, fără consecințe nefavorabile, atât de performanțe tehnice cât și din sfera concurenței. Pe parcursul istoriei biroului am cerut sau chiar impus unor colaboratori să folosescă tehnologii compatibile, uneori ajutându-i prin trainingul oferit chiar de noi.
Rep: La cât estimați că se ridică investițiile în digitalizarea proceselor în anii recenți?
Șerban Țigănaș: Aceste investiții sunt ciclice, dar ciclurile nu sunt anuale și trebuie bine planificate, riscând altfel să nu ți le permiți, să faci compromisuri sau chiar să ai pierderi. Noi am alternat mereu investițiile în hardware, în securitate cibernetică și invetițiile în software, pentru a menține o medie care raportată la cifra de afaceri, destul de mare în cazul nostru comparativ cu ceilalți din branșă, să se mențină undeva între 5 și 10 procente. Adaug aici faptul că furnizorii de echipamente și de programe oferă mereu facilități pentru fidelitate și upgrade, de care am profitat. Mai mult, există multe surse de creditare nerambursabilă dedicate tehnologizării informatice de care trebuie profitat. Dacă privim din altă perspectivă, un post de lucru are pe lângă componenta salarială un cost hard și soft atașat, plus unul care ține de birou, mobilier și alte facilități ale locului de muncă. Partea hard-soft e cea mai consistentă, dar aduce mari beneficii. Nu vreau să descriu aici ce însemnă să aștepți după computer foarte frevent, la fiecare operație, pentru că procesează lent, sau ce însemnă să piezi accidental informație din eroare umană sau accident digital. Poate fi un dezastru, iar din această cauză costurile pentru back-up, arhivare, redundanță și securitate sunt perfect justificate. E puțin relevant să pronunț numere. E important însă să le iei corect în calcul și ceea e cel mai important e să lucrezi în această piață românească dificilă la prețuri corecte, care să îți permită costurile digitalizării. Această piață nu este omogenă și depinde de clientelă, de aceea e mai ușor să adopți tehnologia completă și să o menții dacă ai clienți profesioniști, instituționali, pentru care valoarea proiectării nu este prima economie a unei investiții. Digitalizarea se potrivește mai puțin cu piața gri și cu cea neagră, pentru clientelă privată cu care mulți sunt tentați să sară peste fiscalizarea integrală, TVA-uri și altele.
Rep: Considerați că sunt necesare și alte asemenea investiții? Mai aveți planuri în acest sens?
Șerban Țigănaș: În acest domeniu, cum spun americanii, dar referindu-se la altceva, ”sky is the limit.” Cu tehnologia de care dispunem, noi și mulți alții din proiectare, putem face mult mai mult decât sunt dispuși să ne ceară, adică să și plătească majoritatea clienților, în această fază. De aceea vorbeam de interesul pe care îl avem pentru clienți calificați. Modele BIM sunt utile și pe durata de utilizare a clădirilor, pentru ”facility management” sau mentenanță, pe românește. Dar cei din afacerile imobiiare construiesc, vând și pleacă, noii proprietari nu au cultura mentenanței, sectorul public abia începe să deslușească tainele managementului energetic, ale fondurilor de rulment și ale costurilor pe durata ciclurilor de viață a clădirilor. Multe investiții publice sunt adevărate găuri negre prin care se scurg fonduri neluate în calcul sau la care nimeni nu e atent prin folosirea instrumentelor digitale de care vorbim. Rămâne totuși o nișă importantă a investitorilor internaționali care au această cultură deja dezvoltată și care ar fi bine să contamineze restul pieței, care pare destul de imunizată, dar nu în sens bun.
Rep: În ce măsură credeți că se poate vorbi despre digitalizarea activităților în birourile de arhitectură din România?
Șerban Țigănaș: Cred că nu greșesc dacă afirm că în domeniul arhitecturii digitalizarea este generală, dar nu și completă, existând formule minime, de bază, dar și formule avansate, complexe sau ”la zi” și chiar birouri care ar putea fi poziționate în zona avangardei tehnologice. Orice birou de arhitectură, chiar unul proaspăt înființat, este capabil să producă proiecte digitale și dornic să lucreze cu o administrație digitalizată și constructori care pot lucra după modele și fișiere și nu doar după desene. Orice birou de arhitectură este acum pregătit să renunțe bucuros la a lista desene pe hârtie, dar ceilalți actori din proces nu ne-au prins încă din urmă. De aici rezultă drama digitalizării românești: ea înseamnă mai mult efort, pentru că până la urmă ți se cere totul atât digital, cât și pe hârtie, la același prețuri, ceea ce nu e bine. Vorbim de o digitalizare parțială, incompletă, doar a unei părți a lanțului specific proceselor de proiectare-autorizare-execuție-recepție-utilizare, ceea ce este evident costisitor și ineficient.
Rep: Cum apreciati nivelul de digitalizare în ceea ce privește relația cu administrația?
Șerban Țigănaș: O digitalizare, să-i spun ”ușoară”, a început timid în administrațiile publice odată cu solicitarea predării documentațiilor atât pe format tipărit, cât și digital, pentru arhivare mai ușoară și din rațiuni de comunicare, consultare publică, etc. E dublarea de care vorbeam, care nu este o digitalizare autentică cu finalitatea optimizării proceselor, simplificării, scurtării timpilor și amplificării transparenței. Achizițiile publice se fac cu ajutorul caietelor de sarcini postate pe site-uri specifice, fără a mai trebui să le procuri (cumperi) în format printat pe hârtie. Totuși cele mai multe astfel de informații nu sunt în formate editabile, deci nu pot fi folosite pentru acuratețea întocmirii ofertelor, deși ar fi posibil. Discuția e lungă și neplăcută pentru cei din breasla mea. Acum, cu pandemia, luminița de la capătul tunelului parcă a crescut brusc, dar a și început să scadă la loc, după relaxare. Obligați de situație, administrațiile s-au adaptat destul de repede la primii pași ai digitalizării, dar acum multe revin și fac pași înapoi. Este extrem de frustrant să vezi cum ceva ce a putut fi rezolvat digital, online, de la distanță și fără un contact fizic uneori foarte costisitor, acum nu se mai poate, din nou. Creșterea capacității administrative din România, pentru care se oferă și absorb fonduri europene considerabile nu m-a convins încă. Înțeleg că la un restaurant de lux e mai plăcut să răsfoiești un meniu și o lista de vinuri decât să scanezi un cod QR, dar în proiectare trăim un moment foarte, foarte frustrant.
Aș vrea să repet ceva afirmat în cadrul acestui dialog, cred că destul de relevant: firmele de arhitectră și de inginerie civilă și a instalațiilor în construcții s-au informatizat cu peste un deceniu, unele cu peste două decenii înainte, dar administrația a mimat tranziția digitală până la criza provocată de COVID-19, când a intrat în panică, pentru ca acum să regreseze, sau în cel mai bun caz să încetinească. Să ne punem speranțe în varianta Delta? Ar fi cinic.
