INTERVIU Grigore Horoi, Agricola, liderul de piață la salamul de Sibiu: „Inflația forțează oamenii să consume mai puțin… În glumă, poate așa se mai reduce din risipa alimentară”

Grigore Horoi Agricola

Inflația se traduce nu doar printr-un volum mai mic al consumului, dar și prin orientarea cumpărătorilor către produse de calitate inferioară, arată Grigore Horoi, directorul general și președintele Grupului Agricola, într-un interviu acordat pentru Economedia. Conform acestuia, principala amenințare pentru firmele românești este instabilitatea legislativă, care le îngreunează activitățile și lovește în predictibilitatea și competitivitatea acestora.

Criza este resimțită de consumatori și în prima parte a anului 2024. Aceștia își văd veniturile devenind insuficiente pentru facturile la utilități și costurile gospodăriei. Au început să cumpere mai puțin, să vâneze promoții, să achiziționeze mai puțin pentru stoc/ familie și să prefere magazinele de proximitate ori online-ul. Spuneam în glumă că poate așa se mai reduce din risipa alimentară!… În această perioadă se orientează spre produse mai ieftine, chiar dacă în decizia de cumpărare a consumatorului este de multe ori… sacrificată calitatea”, spune Grigore Horoi.

Instabilitatea legislativă – cea mai mare problema pentru companiile românești

Grigore Horoi este de părere că instabilitatea legislativă constituie cea mai mare amenințare pentru companiile active în România, alături de situația geopolitică actuală care perturbă mediul de business și creează un viitor incert. O altă provocare cu miză mare este faptul că numeroase produse agricole, printre care cerealele și produsele din carne importate din afara pieței unice europene adesea nu respectă standardele Uniunii și astfel pun în dezavantaj jucătorii de profil din România.

Cu toate acestea, România rămâne o piață atractivă în ce privește industria agriculturii. Această perspectivă este favorizată de inflația ce se va calma în viitorul apropiat și de abilitatea companiilor autohtone de a-și valorifica potențialul, a mai spus președintele grupului Agricola.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Un exemplu relevant în sensul instabilității legislative pe care îl evocă Grigore Horoi se referă la facilitățile fiscale aplicate în anul 2022 prin legea 135/2022 care au fost eliminate în 2023 prin legea 296/2023. Legea din 2022 prevedea anumite facilități pentru trei industrii extrem de importante în economia României, anume agricultură, construcții și IT. Aceste facilități, printre care se numărau inclusiv scutirea plății CASS și a impozitului pe venit pentru salariați, aveau ca scop pentru agricultură dezvoltarea sectorului și diminuarea deficitului de forță de muncă. Restrângerea acestora prin legea din 2023 este un exemplu evident de instabilitate legislativă care pune presiune nu doar pe firme, dar și pe industrie în ansamblu, spune reprezentantul companiei.

În fiecare an lucrăm la produse noi, însă, statistic, rata de succes este undeva la 30%”

Acesta pune accent pe importanța strategiei în mediul de afaceri și consideră că plasa de siguranță a companiei sale o reprezintă pe de o parte investițiile constante și pe de alta mixul de produse, care este alcătuit din mai multe categorii: carne de pasăre, mezeluri, semipreparate, ouă pentru consum, produse lactate ș.a.

Misiunea noastră este să menținem Agricola în top trei producători în piața de agribusiness și să avem un loc pe podium în categoria de carne de pasăre, unde acum avem o cotă de piață de 12,6%, iar la Salamul de Sibiu să ne păstrăm poziția de lider de piață, cota în acest moment fiind de circa 48%”, spune reprezentantul Agricola.

Grigore Horoi a mai spus că Agricola nu-și va schimba strategia prea curând și că se va strădui să-și păstreze creșterea la un nivel sustenabil, acest lucru însemnând cel puțin 10% în fiecare an.

Bugetul de investiții planificat pentru 2024 la nivelul întregului grup de firme este de aproximativ 14 milioane de euro, dintre care 8 milioane sunt destinate pentru „modernizarea parcului auto, pentru procesare și pentru conformări la legislația de mediu”, iar restul acoperă zone diverse, inclusiv cercetarea de produse noi.

Grigore Horoi crede că cel mai mare plus pentru grupul de firme Agricola se datorează efortului de modernizare și tehnologizare și focusului pe nevoile consumatorilor, prin asigurarea calității și siguranței produselor. Alți factori foarte importanți sunt promovarea strategiei de diferențiere în piață, alături de inovarea și învățarea continuă, a mai declarat Grigore Horoi pentru Economedia.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.