Președintele Klaus Iohannis a declarat luni că este „hotărât” să „ducă lucrurile mai departe până când România devine membră a Spațiului Schengen” dar a avertiza că acest lucru „nu va fi simplu” în condițiile în care un nou vot va fi posibil doar când se reunește iar consiliul JAI și este „greu de crezut că în așa de puține zile va exista o schimbare de opinie la partea austriacă”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Sunt convins că vom găsi soluții și la această problemă. Dacă e momentul să căutăm vinovați? Cu siguranță lucrurile putea fi făcute altfel, dar e greu de înțeles cum dacă cu două săptămâni înainte de vot o parte își schimbă decizia”, a spus Iohannis, la întrebările ziariștilor, într-o conferință comună de presă cu preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Ignazio Cassis, care a fost primit la Palatul Cotroceni.

Șeful statului a promis că miercuri, înaintea reuniunii Consiliului European, va prezenta „doua-trei acțiuni” pe care le va iniția pentru a putea progresa pe dosarul Schengen.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant