În urmă cu șase ani, după ce piața asigurărilor a fost zguduită de două falimente majore, Guvernul lua decizia de a plafona prețurile RCA ca răspuns la protestele transportatorilor. Scăderile primelor plătite de șoferi au fost mici la acea vreme, impactul fiind observat în special pentru transportatori, însă pentru asigurători și brokeri situația financiară s-a degradat puternic. Acum, în 2022, după un nou faliment în piață, Guvernul ia aceeași decizie, în oglindă, tot la presiunile transportatorilor.
Aprilie 2016. Astra Asigurări intră, oficial, în faliment. Curtea de Apel confirmă definitiv căderea firmei patronate de milionarul Dan Adamescu. Zeci de mii de șoferi încep să-și primească daunele. Dan Adamescu și o parte a fostei conduceri Astra erau urmăriți penal într-un dosar legat de o posibilă devalizare a companiei. Prejudiciul calculat de procurori se apropia de 900 de milioane de lei.
Iulie 2016. Conducerea ASF a decis retragerea autorizației de funcționare pentru Carpatica Asigurări, ca urmare a constatării stării de insolvență a societății, și promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment. Carpatica Asigurări a fost trimisă în judecată, ca persoană juridică, în 2014, pentru infracțiuni de cumpărare de influență și dare de mită. La acel moment, procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a omului de afaceri Ilie Carabulea, care controla Carpatica Asigurări, a lui Marian Mîrzac, fost membru ASF, și a lui Dan Radu Rușanu, fost președinte ASF. De asemenea, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a altor nouă persoane.
Septembrie 2016. Transportatorii încep să protesteze în mai multe orașe împotriva scumpirii RCA și amenință cu un protest masiv cu peste 100.000 de vehicule, dintre care peste 5.000 în faţa Palatului Victoria. Ei afirmau că preţurile RCA s-au triplat în ultimul an și cereau Executivului să plafoneze prin Ordonanţă de Urgenţă tarifele RCA.
14 septembrie 2016. Guvernul Cioloș aprobă o Ordonanţă de Urgenţă privind asigurările RCA, care prevede îngheţarea tarifelor pe o perioadă de şase luni. Tarifele de referință au fost păstrate apoi și în noua lege RCA, intrată în vigoare în luna iunie 2017.
Noiembrie 2016. Uniunea Asigurătorilor și Reasigurătoirilor (UNSAR) a sesizat Comisia Europeană cu privire la decizia Guvernului de plafonare a tarifelor RCA.
Aprilie 2017. Opt asigurători, Allianz-Țiriac Asigurări, Asirom, Euroins, Generali, Grawe, Groupama, Omniasig și Uniqa, au cerut în instanță anularea Hotărârii Guvernului Cioloș din 2016 care a plafonat tarifele RCA pentru o perioadă de șase luni. Șapte asigurători au cerut despăgubiri,
Mai 2017. Bilanțul plafonării: Au beneficiat clienţii cu riscuri mari, potrivit unui bilanț realizat de Allianz-Țiriac. Astfel, pentru clienţii persoane fizice prima a scăzut cu numai 19%, în timp ce pentru autovehiculele transport persoane a scăzut cu peste 70%, iar pentru autovehiculele destinate transportului de marfă a scăzut cu peste 40%. Peste 20.000 de intermediari în asigurări au fost afectaţi drastic de scăderea comisioanelor de intermediare, ajungând să înregistreze venituri şi la jumătatea celor de anul precedent. În ce privește companiile de asigurări, asigurătorii expuşi la RCA au continuat să înregistreze pierderi pe această linie de business.
Iulie 2018. Comisia Europeană a deschis procedura de infringement împotriva României pentru nereguli în legislația RCA, procedură care este în desfășurare și în care România riscă acum un proces la Curtea Europeană de Justiție.
Septembrie 2021. Autoritatea de Supraveghere Financiară declară oficial insolvența City Insurance, îi retrage autorizația și îi cere falimentul, după ce constată că societatea de asigurări nu a putut face dovada că deţine suficiente fonduri ca să asigure plata daunelor. City Insurance avea în portofoliu circa 3 milioane de asigurați auto, respectiv 45% din piața RCA din România, fiind liderul pieței.
Octombrie 2021. Prețurile RCA au raportat o creștere-șoc de circa 25-40% imediat după falimentul City Insurance, în contextul în care această companie ținea prețurile din piață foarte jos, la un nivel chiar de „dumping”, după cum spuneau alți jucători din piață.
Februarie 2022. Tribunalul București admite intrarea City Insurance în faliment, la cererea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și dispune dizolvarea companiei de asigurări, la șase luni de când Autoritatea i-a retras licența de funcționare.
18 februarie 2022. Trei organizaţii patronale ale transportatorilor rutieri anunță că se pregătesc să organizeze proteste de stradă în cazul în care Guvernul nu va interveni pentru plafonarea preţurilor la asigurările de răspundere civilă auto (RCA).
18 februarie 2022. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune Ministerului Finanțelor plafonarea prețurilor RCA timp de șase luni, deși piața a absorbit încă din octombrie scumpirile-șoc ale RCA. ASF mai propune și alte modificări, precum limitarea comisioanelor brokerilor. Propunerea vine deși ASF a transmis, recent, că nu poate interveni în piața RCA pentru a impune prețuri, în contextul scumpirilor recente, deoarece măsura ar atrage României un infringement.
Mai mulți actori din industriei de asigurări au tras semnale de alarmă vineri, 18 februarie. Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) şi Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) au averizat că măsuri similare luate în urmă cu câţiva ani şi-au dovedit totală lipsa de eficienţă pe termen mediu şi lung.
„Propunerea de act normativ, publicată astăzi pe site-ul Ministerului Finanţelor, pare a nu lua în considerare faptul că măsuri similare luate în urmă cu câţiva ani şi-au dovedit totală lipsa de eficientă pe termen mediu şi lung. De altfel, decizia anterioară de plafonare a tarifelor RCA a atras după sine demararea procedurii de infringement de către Comisia Europeană şi a condus la adoptarea unei legislaţii RCA care a afectat piaţă de asigurări şi a contribuit la situaţia actuală. De altfel, industria de asigurări a atras constant atenţia asupra acestor aspecte şi a depus eforturi importante pentru a îmbunătăţi cadrul normativ în domeniul asigurărilor, în beneficiul tuturor românilor, al economiei şi societăţii – venind cu propuneri concrete”, se menţionează într-un comunicat de presă.
Consiliul Concurenței a arătat care sunt efectele negative ale plafonării prețurilor la RCA
Consiliul Concurentei a oferit în decembrie 2021 un punct de vedere despre care ar putea fi efectele negative ale plafonării prețurilor la RCA, spunând că această măsură ar destabiliza piața asigurărilor auto, scria Romasig.
De asemenea, Consiliul Concurenței atrăgea atenția și asupra creșterii riscului de ieșire de pe piață a societăților care activează în asigurări auto RCA. În document se menționa o posibilă creștere a tarifelor pentru alte produse de asigurare, tocmai pentru a acoperi pierderile generate de plafonarea prețurilor la RCA, ținând cont că societățile care furnizează asigurări auto au în portofoliu și alte produse de asigurare.
O altă măsură negativă menționată era posibilitatea scăderea calității oferite de societățile de asigurări. Și în cele din urmă demararea unei proceduri de infringement împotriva României. Consiliul Concurenței preciza că o astfel de plafonare nu ar rezolva probleme din piață, ci le-ar putea înrăutăți.
Vineri, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, spunea că plafonarea preţurilor nu este suficientă pentru a rezolva criza de pe piaţa RCA şi este nevoie de un pachet de mai multe măsuri pentru a fi siguri că, după şase luni, nu vor mai exista aceleaşi probleme.
„Trebuie să găsim un ansamblu de măsuri. Vom vedea dacă acest ansamblu de măsuri ar trebui să includă sau nu plafonarea, dar trebuie să fim siguri că după şase luni vom fi într-o situaţie mai bună. Când vom primi de la Guvern proiectul de act normativ îl vom analiza şi aviza cu celeritate, dar vrem să ne asigurăm că avem un plan care rezolvă problemele din piaţă. Nu cred că o singură măsură, plafonarea sau alta, este suficientă”, a explicat Chiriţoiu, pentru Agerpres.