JBS recunoaşte că a plătit hackerilor o răscumpărare de 11 milioane de dolari

Monede virtuale Bitcoin - pexels- Roger Brown Foto: Monede virtuale (Pexels / Roger Brown)

Procesatorul de carne JBS USA a plătit o răscumpărare în bitcoin echivalentă cu 11 milioane de dolari, după un atac cibernetic care a afectat o mare parte dintre operaţiunile sale în America de Nord şi Australia, a declarat miercuri directorul general al companiei, Andre Nogueira, transmite Reuters, citat de Agerpres.

La începutul acestei luni, grupul brazilian JBS SA, cel mai mare furnizor mondial de carne, a informat că a fost nevoit să îşi închidă facilităţile de procesare din SUA ca urmare a unui atac organizat al piraţilor cibernetici asupra unora dintre serverele sale.

“Aceasta a fost o decizie foarte dificilă de luat pentru compania noastră şi pentru mine personal. Cu toate acestea, am considerat că trebuie luată această decizie pentru a preveni orice riscuri potenţiale la adresa clienţilor noştri”, a spus Andre Nogueira, cu privire la decizia JBS de a plăti răscumpărarea piraţilor informatici.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, în spatele atacului cibernetic de la JBS s-ar afla un grup de hackeri ruşi cunoscut sub denumirea de REvil (Ransomware Evil; de asemenea cunoscut şi ca Sodinokibi).

Acest atac a venit la o lună după ce compania americană Colonial Pipeline, care deţine cea mai importantă reţea de conducte petroliere din SUA, a fost vizată şi ea de un atac cibernetic care a afectat livrările de carburanţi timp de mai multe zile în zona de sud-est a SUA.

Colonial Pipeline a recunoscut că a plătit o răscumpărare de 4,4 milioane de dolari, sau 75 de bitcoini, atacatorilor cibernetici. Cu toate acestea, autorităţile americane au anunţat ulterior că au recuperat 2,3 milioane de dolari din răscumpărarea plătită unor hackeri de către grupul Colonial Pipeline.

“Departamentul Justiţiei a localizat şi a recuperat majoritatea răscumpărării pe care Colonial a plătit-o DarkSide luna trecută”, a declarat luni procurorul general adjunct al SUA, Lisa Monaco, într-o conferinţă de presă, referindu-se la reţeaua criminală acuzată că se află la originea acestei operaţiuni de extorcare.

La rândul său, directorul FBI Christopher Wray a declarat pentru Wall Street Journal că agenţia investighează circa 100 de tipuri diferite de atacuri ransomware, din care multe pot fi urmărite până la actori din Rusia. Fiecare dintre cele 100 de variante de software maliţios este responsabilă pentru numeroase atacuri de tip ransomware, a declarat Christopher Wray pentru ziarul citat.

Prin atacurile de tip ransomware datele victimelor sunt criptate. De obicei hackerii oferă victimei atacului o cheie de criptare, în schimbul unor plăţi în criptomonedă care pot fi de sute de mii sau chiar de milioane de dolari.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: