Legea privind plata pensiilor private a fost promulgată, luni, de președintele Nicușor Dan. Aceasta fusese adoptată pe 23 decembrie, de Camera Deputaților, care a armonizat-o cu decizia Curții Constituționale a României.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Actul normativ este așteptat de 14 ani, după cum menționează Mediafax. Conform prevederilor inițiale ale reformei sistemului de pensii, legea de plată a pensiilor private trebuia adoptată din 2011, după trei ani de la înființarea fondurilor de pensii private în 2008.
La CCR proiectul adoptat fusese atacat de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) și de parlamentarii Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), dar a fost declarat constituțional, cu excepția unui aliniat. Este vorba de un amendament inclus de senatorii din Comisia de muncă, care ar fi permis ca bolnavii de cancer să fie exceptați de la norma de a încasa o tranșă unică de cel mult 30% din activ.
„Este un moment istoric, o etapă care vine să întregească reforma implementată din 2008 și care completează astfel arhitectura sistemului de pensii private din România. Astfel, la intrarea în vigoare a legii vom avea un mecanism de plată validat și robust, care conferă participanților soliditate și predictibilitate pe termen lung. Și nu în ultimul rând, această lege, promulgată în esență în forma propusă de ASF, a fost evaluată și confirmată ca fiind pe deplin conformă cu standardele internaționale și cu bunele practici ale OCDE”, a declarat Dan Armeanu, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară responsabil de piața pensiilor private pentru Mediafax.

Sursa foto: 24News