Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au adoptat transpunerea în dreptul european a impozitării minime de 15% a profiturilor multinaţionalelor, după retragerea boicotului Ungariei şi Poloniei, o măsură care urmează să intre în vigoare peste un an, la 31 decembrie 2023, anunţă comisarul european însărcinat cu Economia Paolo Gentiloni, relatează agenția AFP, citată de News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Unanimitatea Celor 27 era necesară în vederea validării acestui proiect de directivă, pregătit de către Comisia Europeană (CE), care pune în aplicare acordul istoric în vederea creşterii justiţiei sociale, adoptat anul trecut de peste 140 de ţări sub egida Organizaţiei Cooperării şi Dezvoltării Economice (OCDE).

Polonia şi Ungaria au bloc pe rând acest dosar de la începutul anului, cu scopul de a obţine validarea de către UE a planurilor lor de relansare economică postcovid care prevede subvenţii în valoare de miliarde de euro.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

După ce au obţinut unde verzi ale planurilor lor de relansare, Varşovia şi Budapesta şi-au ridicat rezervele în cadrul unui compromis în mai multe dosare, care include deblocarea unui ajutor macro-financiar destinat Ucrainei în 2023, în valoare de 18 miliarde de euro.

”A fost un drum lung, cu obstacole la fiecare etapă. Acum a prevalat unitatea, iar toate statele membre şi toţi cetăţenii UE beneficiază de acest lucru”, salută, într-un comunicat, Paolo Gentiloni.