Livratorii de mâncare și bunuri care colaborează cu platformele digitale membre ale Coaliției pentru Economia Digitală au participat la un curs de educație și siguranță rutieră susținut de Brigada Rutieră București, anunță reprezentanții asociației. A fost vizată circulația pe mopede, scutere și trotinete electrice sau biciclete.
Cursul, organizat de Coaliția pentru Economia Digitală împreună cu Asociația Angajaților Străini din România și cu sprijinul Brigăzii Rutiere a Municipiului București și al Corpului Național al Polițiștilor a avut ca principal obiectiv familiarizarea lucrătorilor străini cu regulile de circulație pe care trebuie să le respecte în calitate de participanți la trafic.
Participanții au beneficiat de traducere în limba nativă. Seminarul a expus circulația pe mopede, scutere și trotinete electrice sau biciclete. Circulația cu astfel de vehicule este reglementată de legislația rutieră.
„Astfel de activități de educație rutieră desfășurate de Brigada Rutieră București aduc mai aproape de cetățenii străini, unii nefamiliarizați complet cu regulile de circulație din țara noastră, informații vitale referitoare la siguranța în trafic. În cadrul seminarului abordăm regulile de bază în circulația rutieră și punem accent pe siguranța în trafic, cum ar fi semnalizarea schimbării de mers, încadrarea corectă, semnalizarea intenției sau parcarea corectă. Consider că prin prezentarea susținută astăzi în limba engleză și tradusă în limba nativă am reușit să ducem mesajul mai aproape de acești participanți la trafic”, a declarat Claudiu COSTEA, Comisar de Poliție, Brigada Rutieră a Municipiului București.
Anunțarea autorităților responsabile atunci când are loc un incident în trafic este la fel de importantă, cu atât mai mult când de rapiditatea intervenției depinde viața, spun autoritățile.
„Familiarizarea livratorilor străini cu regulile de circulație din România este esențială. Implicarea în organizarea acestui seminar a Brigăzii Rutiere București evidențiază nivelul de atenție pe care îl acordăm acestui aspect. Ne dorim pe viitor continuarea organizării unor seminarii similare, cu traducere în limba nativă a participanților pentru ca mesajul că poată fi cât mai familiar”, a declarat Cătălin Codreanu, Președintele Coaliției pentru Economia Digitală.
„Evenimentul desfășurat acum a fost dedicat cetățenilor din Sri Lanka. Pentru AASR, este al doilea seminar de educație rutieră organizat în parteneriat oficial cu Brigada Poliției Rutiere a Municipiului București, în baza protocolului semnat în 2024 cu Corpul Național al Polițiștilor București. Acest proiect este comun al AASR și al Brigăzii Poliției Rutiere București, proiect în care se desfășoară evenimente cu predare exclusivă în limba maternă, traducerea în limba maternă fiind asigurată de translator certificat și recunoscut de AASR”, a transmis Cristian Ganea, Președinte al Asociației Angajaților Străini din România.