Consiliul Judeţean (CJ) Prahova a lansat licitaţia pentru varianta ocolitoare Azuga-Buşteni, care va descongestiona traficul pe Valea Prahovei, valoarea estimată a lucrărilor, care vor dura trei ani, fiind de peste 838 milioane lei, a anunţat, vineri, instituţia, citată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Conform sursei citate, finanţarea este asigurată de Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, din fonduri europene – prin Programul Operaţional de Transport 2021-2027.

„Construcţia centurilor oraşelor Azuga şi Buşteni înseamnă mai puţin timp petrecut în trafic pe Valea Prahovei şi o gură de oxigen pentru dezvoltarea judeţului nostru, respectiv a oraşelor Azuga şi Buşteni. Aşteptăm finalizarea licitaţiei şi pentru centura Comarnic. Sunt sigur că, odată construite, toate aceste investiţii vor aduce mari beneficii prahovenilor şi celor care călătoresc pe Valea Prahovei”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, citat într-un comunicat al instituţiei.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Drumul de acces rutier complementar, necesar descongestionării circulaţiei din zonele centrale ale oraşelor Buşteni şi Azuga, va avea o lungime de 9,434 km şi va fi finalizat în trei ani.

Şoseaua va avea două benzi şi va începe de la intersecţia cu breteaua de descărcare a autostrăzii A3 între Sinaia şi Poiana Ţapului – DN1 (km. 126+640), având finalul în Azuga, la intrare în DN 1 (km 136 +100 prin stânga), arată CJ.

Lucrările presupun construcţia părţii carosabile, a unui semitunel, a unui viaduct, a 11 poduri peste râul Prahova, a două pasaje subterane şi a altor două supraterane, intersecţii simple cu străzile locale şi giratorii la intersecţia cu DN 1, lucrări de apărări de maluri, terasamente şi de consolidare versanţi.