Lufthansa evită greva în vacanța de Paște: Compania a ajuns la un acord privind salariile cu reprezentanții angajaților

lufthansa sursa foto: atlas-network.com

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile, după un lung conflict, evitând astfel ameninţarea cu greve în timpul vacanţelor de Paşte, notează AFP, conform Agerpres.

Acordul dintre transportator şi puternicul sindicat Verdi a intervenit după ce personalul de la sol a organizat greve în ultimele luni, provocând numeroase perturbări ale traficului aerian.

După eşecul unei serii de negocieri directe privind salariile, Lufthansa şi Verdi au intrat în procedură de arbitraj săptămâna aceasta, ceea a permis găsirea unui compromis.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Detaliile acordului nu au fost făcute publice imediat, dar directorul de personal al Lufthansa, Michael Niggemann, a declarat că este un “compromis bun cu creşteri substanţiale ale salariilor pe durata acordului”.

Verdi cerea creşteri salariale de 12,5% pentru cei aproximativ 25.000 de angajaţi de la sol de la Lufthansa pe care îi reprezintă.

Personalul de la sol a încetat munca de mai multe ori. Ultima sa grevă, timp de două zile la începutul lui martie, a constrâns compania germană să anuleze până la 90% din zborurile sale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Însoţitorii de bord de la Lufthansa, de asemenea în grevă la începutul lui martie, nu a ajuns încă la un acord salarial cu conducerea.

Revista Der Spiegel a raportat că grupul aerian şi sindicatul UFO, care îi reprezintă, ar urma să înceapă procedurile de arbitraj după sărbătorile de Paşte.

Grupul aerian a afirmat, la începutul lui martie, că se teme că disputa cu sindicatele în privinţa salariilor va avea repercusiuni “dăunătoare”, după un an în 2023 când profiturile sale au crescut.

Grupul – care include Lufthansa, Eurowings, Austrian, Swiss şi Brussels Airlines printre companiile sale aeriene – a trebuit să fie salvat financiar de guvernul german în timpul pandemiei de COVID-19.

Dar şi-a revenit puternic de atunci datorită revenirii călătorilor, ceea ce a determinat sindicatele să ceară o mai bună redistribuire a profiturilor.

Un val de greve din 2022 a obligat deja conducerea să majoreze puternic salariile.

Sectorul transporturilor a fost agitat de numeroase greve salariale în Germania de la începutul anului.

Operatorul feroviar german Deutsche Bahn a ajuns luni la un acord cu sindicatul GDL, care va permite mecanicilor de locomotivă să obţină o reducere treptată a programului de lucru de la 38 la 35 de ore pe săptămână până în 2029.