Mai multe bănci din România au ajuns să vândă astăzi euro cu 5 lei sau peste 5 lei, printre care se numără și BCR, BRD, Raiffeisen Bank, Unicredit Bank, OTP Bank, Patria Bank și Idea Bank, însă există și câteva care nu au depășit acest prag, apropiindu-se totuși rapid din urmă: Banca Transilvania, ING Bank, CEC Bank și EximBank, potrivit schimbului valutar de pe site-ul băncilor.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

În 21 ianuarie, cursul valutar de pe site-ul BNR era de 4,94 lei pentru euro. Adrian Codîrlașu, vicepreședinte CFA România, estimează că în acest ritm, băncile vor începe să tranzacționeze euro la 5 lei în următoarele câteva luni, circa șase luni.

„Cursul pe piața valutară este undeva până în 4,95, iar în prezent a depășit această valoare. Pentru ca euro să depășească 5 lei trebuie ca atât cursul de cumpărare și vânzare să fie peste 5 lei, dar deocamdată nu se tranzacționează”, spune Adrian Codîrlașu.

Potrivit sondajelor CFA România, cursul s-ar putea tranzacționa la 5 lei în următoarele luni, șase luni, cam acesta ar fi orizontul. Diferența dintre 4,95 și 5 este una foarte mică și reprezintă doar un prag psihologic, însă asupra economiei cursul actual are același impact ca și atunci când va fi de 5 lei, adaugă Codîrlașu.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Bancă

Cumpărare euro

Vânzare euro

BCR

4,85 lei

5,03 lei

BRD

4,87 lei

5,01 lei

Banca Transilvania

4,88 lei

4,99 lei

ING Bank

4,49 lei

4,97 lei

Raiffeisen Bank

4,88 lei

5 lei

Unicredit Bank

4,89 lei

5 lei

CEC Bank

4,92 lei

4,95 lei

OTP Bank

4,87 lei

5 lei

EXIM Bank

4,89 lei

4,99 lei

Patria Bank

4,85 lei

5,03 lei

Idea Bank 4,88 lei

5 lei

Sursă: Schimb valutar afișat pe site-ul băncilor

Citește și Adrian Codîrlașu, CFA România: Rata inflației va atinge maximul din ultimii 11 ani în 2022