Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului lansează în consultare publică procedurile de implementare a trei programe de finanțare dedicate IMM-urilor/ Bugetele alocate pentru cele trei scheme se ridică la 211 milioane lei

angajati, companii, business Sursă foto: Unsplash

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a lansat miercuri, 16 august, spre consultare publică, procedurile de implementare aferente programelor naționale „Comerț & Servicii”, „Microindustrializare – Fabricat în România” și „Accelerare a dezvoltării IMM-urilor”, potrivit unui comunicat de presă. Bugetele alocate pentru cele trei scheme se ridică la 211 milioane lei.

Potrivit ministerului, noile ediții au drept obiectiv susținerea investițiilor și creșterea competitivității IMM-urilor, precum și încurajarea digitalizării și transformării verzi a acestora, printr-o schimbare de paradigmă, în ceea ce privește mecanismul de acordare a sprijinului financiar.

„Astfel, cele trei programe, diferențiate doar prin activitățile țintă cărora li se adresează, vor fi implementate cu componentă de primă de capitalpentru creditele de investiții acordate de băncile partenere, pentru cheltuielile eligibile de retehnologizare, achiziția de echipamente noi și performante pentru eficientizarea energetică a activității, tehnologii, echipamente, sisteme, soluții sau servicii de colectare, reciclare, reutilizare a deșeurilor industriale și la fel de importante, cheltuieli de digitalizare a afacerilor”, transmite ministerul.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Potrivit MEAT, complementaritatea între măsuri, în ceea ce privește activitățile țintă, respectiv producție pentru programul „Microindustrializare – Fabricat în România”, comerț și servicii pentru măsura dedicată acestor sectoare, dar și separat IT, construcții, HoReCa și servicii medicale pentru programul de accelerare, acoperă întreaga paleta de activități eligibile pentru schemele de ajutor de minimis, oferind firmelor cu o vechime mai mare de 2 ani pârghii de investiții în activitatea proprie indiferent de sectorul pe care activează.

Mecanismul de finanțare

Conform procedurilor aflate în consultate publică, MEAT transmite că mecanismul de acordare a sprijinului financiar  comun celor trei programe implică, în primă instanță, selectarea transparentă a băncilor partenere de către MEAT. Solicitanții vor depune, în continuare, cererile de creditare și finanțare la una dintre instituțiile de credit selectate, într-o perioadă de înscriere de 30 zile. Ulterior, băncile partenere vor transmite către MEAT listele proprii ale aplicanților, conform principiului primul venit – primul servit, realizând, în continuare, evaluarea bancabilității acestora.

Potrivit ministerului, verificările din punct de vedere administrativ și al eligibilității aplicanților vor fi realizate de MEAT/AIMM. În funcție de rezultatele comunicate, băncile vor încheia contractele de credit și AFN în maxim 30 de zile de la emiterea notificărilor de principiu la finanțare. După efectuarea cheltuielilor aferente investiției de către beneficiar, banca parteneră va transmite decontul, însoțit de documentele aferente, către MEAT/AIMM, în vederea verificării acestuia. Precizăm că termenul maxim de implementare a proiectului va fi de 12 luni de la data semnării contractului de credit și AFN.

Care va fi bugetul schemelor pentru IMM-uri

„Valoarea primei de capital va fi de maximum 500.000 lei, dar nu mai mult de 50% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente unui credit de investiții contractat de la instituția de credit parteneră, iar valoarea creditului de investiții solicitat prin program nu poate fi mai mică de 250.000 lei. Bugetele alocate celor trei scheme de ajutor sunt în valoare de 74,5 milioane de lei pentru programul „Comerț și Servicii”, 85 milioane lei pentru „Microindustrilizare – Fabricat în România” și 52 milioane lei pentru programul „Accelerare a dezvoltării IMM-urilor”, mai precizeză ministerul.

„Valoarea estimată a infuziei investiționale în economie este de aproximativ trei ori mai mare decât bugetele inițiale alocate, depășind 600 de milioane de lei în toată perioada de implementare și monitorizare a măsurilor de sprijin, dat fiind faptul că investițiile în retehnologizarea companiilor, digitalizarea acestora, eficientizarea energetică a activității și modernizarea fluxurilor tehnologice conduc atât la dezvoltarea întreprinderilor, cât și la crearea de noi locuri de muncă și menținerea acestora în economie”, a declarat ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ștefan-Radu Oprea.

Ministerul estimează un număr de 149 beneficiari pentru programul  „Comerț și Servicii”, 170 pentru „Microindustrilizare – Fabricat în România” și 104 pentru programul „Accelerare a dezvoltării IMM-urilor”.

Ministerul transmite că propunerile, sugestiile și opiniile privind cele trei proceduri se pot transmite până luni, 28 august (inclusiv). Documentele pot fi consultate AICI.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: