Ministerul Finanţelor a atras vineri 75 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de joi când a împrumutat 500 milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark cu o maturitate reziduală la 83 de luni, la un randament mediu de 7,12% pe an, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:
- articolul continuă mai jos -
Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de 75 de milioane de lei, iar băncile au transmis oferte în valoare de 75 milioane de lei.
Ministerul Finanţelor a planificat în luna octombrie 2025 împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 7 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 990 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Suma totală de 7,99 miliarde lei este cu 995 milioane de lei mai mare, faţă de cea care a fost programată în luna septembrie a acestui an de 6,995 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării şi rambursării anticipate a datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Sursa foto: Facebook/ Ministerul Finanţelor