Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunţă că modificarea PNRR a fost evaluată pozitiv de Consiliul Uniunii Europene

PNRR Planul National Rezilienta Relansare Recovery sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) anunţă că a fost evaluată pozitiv modificarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR) în cadrul reuniunii Consiliului miniştrilor pentru Afaceri Economice şi Financiare – ECOFIN, potrivit unui comunicat de presă al instituției. Ministrerul precizează, că, în scurt timp, Consiliul Uniunii Europene va emite o noua decizie de punere în aplicare.

Astăzi, în cadrul reuniunii consiliului miniștrilor pentru Afaceri Economice și Financiare – ECOFIN, a fost evaluată pozitiv modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), iar în scurt timp Consiliul Uniunii Europene va emite o noua decizie de punere în aplicare.

În forma sa modificată, Planul include și capitolul REPowerEU (Componenta 16) și are o alocare de 28,5 miliarde euro (14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi, 13,6 miliarde euro sub formă de granturi), acoperind 66 de reforme și 111 investiții.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

„PNRR, în noua variantă la care am adăugat capitolul REPowerEU, pune accent hotărât pe tranziția către sustenabilitate și energie verde. Este un pas semnificativ către un viitor firesc, ce pornește din conștiința colectivă a românilor, care au înțeles profund importanța sustenabilității și necesitatea unei schimbări. Suntem mai aproape cu 66 de reforme si 111 investiții de o Românie mai modernă, mai curată și aliniată la standardele contemporane, aducând schimbări tangibile în direcția unei societăți dezvoltate și adaptate noilor provocări globale”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Potrivit ministerului, prin REPowerEU, România va beneficia de fonduri nerambursabile suplimentare în valoare de 1,4 miliarde euro. Capitolul REPowerEU cuprinde două noi reforme și șapte investiții care se axează pe accelerarea producerii de energie verde, pe creșterea eficienței energetice a clădirilor și pe recalificarea și perfecționarea forței de muncă în domeniul generării de energie verde.

Planul modificat al României pune un accent puternic pe tranziția verde, alocând 44,1% (față de 41% în planul inițial) din fondurile disponibile pentru măsuri care sprijină obiectivele climatice. Totodată, crește alocarea fondurilor pentru tranziția digitală a țării, de la 20,5%, la 21,8%.

Planul revizuit include modificările PNRR în urma aplicării articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul de instituire a Mecanismului de Redresare și Reziliență, care a condus la diminuarea alocării componentei de grant 2,11 miliarde euro. De asemenea, sunt incluse ajustări generate de creșterea prețurilor la materiale de construcții și întreruperea lanțurilor de aprovizionare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Modificarea modificarii!
    Valabila pentru plimbari la Bruxelles a unor politicieni incompetenti!
    Frecangeală!😪
    Nu se va intampla nimic!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.