Ministerul Muncii a plătit peste 800 de milioane de lei furnizorilor de energie pentru a compensa creşterea preţurilor pentru consumatorii casnici

facturi bani energie Sursa foto: Economedia / Ilona Andrei

Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a plătit, până în prezent, suma de 808 de milioane de lei furnizorilor de energie pentru a compensa creşterea preţurilor pentru consumatorii casnici, a declarat ministrul Marius Budăi, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, suma de 808 milioane de lei a fost plătită către 231 furnizori de energie electrică din România, reprezentând compensarea energiei facturată populaţiei pe perioada noiembrie 2021- martie 2022.

“Acea sumă de 808 milioane de lei practic nu a fost scoasă din buzunarele cetăţenilor români. Este o perioadă complicată pentru noi, ca omenire, pentru că avem criza preţurilor la energie pe întreg globul, nu doar în România. La noi e mai accentuată din cauza unei liberalizări făcute greşit, din punctul nostru de vedere. Este foarte important să sprijinim consumatorii casnici. Prin Ministerul Muncii, Agenţia Naţională de Prestaţii şi Inspecţii Sociale, se compensează facturile pentru consumatorii casnici”, a afirmat Budăi.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Legea nr. 259 din 29 octombrie 2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022 prevede că acordarea, pentru consumatorii casnici, a unei compensaţii unitare în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice, şi în valoare de cel mult 33% din valoarea componentei preţului gazelor naturale din contractul de furnizare al clientului beneficiar, în cazul gazelor naturale.

Preţul de referinţă al energiei electrice este de 0,68 lei/kWh şi include tarifele reglementate pentru servicii de reţea, contribuţia pentru cogenerare de înaltă eficienţă, contravaloarea certificatelor verzi, acciză şi TVA, aplicabile la data de 30 octombrie 2021. În acelaşi timp, preţul de referinţă al gazelor naturale este de 125 lei/MWh şi nu include TVA, taxe şi tarife reglementate, tarife de înmagazinare, precum şi acciza, aplicabile la data de 30 octombrie 2021.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: