România a semnat, luni, contractul de asistenţă cu Banca Mondială pentru îmbunătăţirea sistemului public de pensii, a anunţat, pe Facebook, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Marius Budăi.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Am semnat, astăzi, contractul de asistenţă cu Banca Mondială, jalon în PNRR, pentru oferirea de consultanţă în vederea îmbunătăţirii Legii 127/2019, privind sistemul public de pensii din România. Aşa cum am promis, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale este implicat în aplicarea PNRR şi continuă, în acelaşi timp, diligenţele pe lângă oficialii europeni, în vederea ajustării anumitor prevederi din PNRR, care încorsetează eliminarea inechităţilor identificate, în prezent, în practică, din cauza neaplicării integrale a Legii 127/2019”, a precizat Budăi, potrivit Agerpres.

Potrivit ministrului, valoarea contractului încheiat cu Banca Mondială este de 1,5 milioane de euro, „ceea ce înseamnă că restul de 2,5 milioane de euro, dintre cele 4 milioane de euro prevăzute în PNRR pentru consultanţa pentru pensii, rămân la dispoziţia României”.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Economedia a anunțat anterior că Banca Mondială va fi cea care va realiza consultanța pentru reforma sistemului de salarizare publică și schimbarea legii pensiilor, în contextul în care licitația în acest sens a fost anulată pentru că interesul din piață a fost scăzut.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a scos la licitație în SICAP, în luna octombrie, un contract de 6 milioane euro (24 de milioane lei) pentru consultanță în privința reformei sistemului de salarizare publică și a legii pensiilor. Schimbarea acestor legi care vizează direct circa 7 milioane de români este asumată de statul român, prin PNRR, în fața UE, și va presupune eliminarea unor inechități și discrepanțe. Printre acestea, eliminarea sau plafonarea unor sporuri, corelarea strictă a pensiei cu contributivitatea și eliminarea discrepanțelor de gen. Modelul va fi luat din afară, de la alte state din UE mai avansate decât noi. (Detalii aici și aici)

Acest contract reprezintă și un jalon din PNRR, mai precis „asistență tehnică contractuală furnizată de o entitate care va fi selectată în conformitate cu legislația națională privind achizițiile publice”. Acest obiectiv trebuia bifat până la finalul anului trecut.