Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, prin Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială, împreună cu Banca Mondială şi cu sprijinul autorităţilor locale din întreaga ţară vor implementa, de la 1 ianuarie 2024, Venitul Minim de Incluziune (VMI), potrivit unei postări pe Facebook a Ministerului, scrie Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Conform sursei citate, beneficiari vor fi doar cei care au cu adevărat nevoie. Este un program focalizat pe cei vulnerabili care înlocuieşte Venitul Minim Garantat şi Alocaţia pentru Susţinerea Familiei.

Ministerul precizează că în acest fel se reduce birocraţia, dar cresc şi beneficiile pentru persoanele vulnerabile vizate. „Copiii din familiile beneficiare de Venit Minim de Incluziune trebuie înscrişi la şcoală şi vor beneficia automat şi de bursa socială. Beneficiari vor fi doar cei care au cu adevărat nevoie pentru că, odată cu beneficiile, cresc şi responsabilităţile. Cei apţi de muncă primesc sprijin din partea statului, dar sunt şi încurajaţi să îşi găsească un serviciu”, subliniază sursa citată.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Venitul Minim de Incluziune se acordă şi pentru vârstnicii instituţionalizaţi care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate. Aceştia vor deveni astfel automat şi asiguraţi în sistemul de sănătate. Cei care sunt apţi de lucru vor intra automat în programele ANOFM pentru integrare pe piaţa muncii.