Ministerul Transporturilor îi asigură primarului Boc o finanțare de peste 13 miliarde lei pentru toată magistrala de metrou din Cluj-Napoca /Dacă finanțarea nu era asigurată până la 31 decembrie 2022, licitația pentru metrou se anula

Gulermak Metrou Istanbul

Ministerul Transporturilor va asigura o finanțare de peste 13 miliarde lei pentru întreg proiectul magistralei de metrou M1 de la Cluj-Napoca, contractul scos la licitație în martie fiind suplimentat până la valoarea de 9 miliarde lei. Termenul limită pentru asigurarea finanțării era 31 decembrie, în caz contrar, licitația trebuia anulată, conform legii. Magistrala M1 Cluj-Napoca, prima linie de metrou din afara Bucureștiului, are o lungime de 21 kilometri și 19 stații, iar termenul de proiectare și execuție este de 8 ani, însă pentru lucrări de structură la 9 stații de pe tronsonul Sfânta Maria – Europa Unită prin PNRR se asigură 1,5 miliarde lei. Primăria Cluj-Napoca urmează să anunțe pe 27 ianuarie 2023 câștigătorul contractului, în cursă fiind doi constructori din Turcia (detalii aici).

Este cel mai mare contract de finanțare de până acum, a transmis joi ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. „Cel mai mare contract de finanțare din ultimii 30 de ani a fost semnat astăzi de Ministerul Transporturilor! Banii vor asigura construcția metroului din Cluj-Napoca! Prin acest contract de finanțare se asigură 13,69 miliarde de lei (din care 1,48 miliarde de lei din PNRR) pentru cele două etape necesare construcției Magistralei 1 a metroului clujean. Fondurile vor fi folosite pentru proiectarea, construcția, echiparea și punerea în funcțiune a liniei de metrou ușor în zona metropolitană Cluj-Napoca (21,03 km), a celor 19 stații și a depoului. În prima etapă vor fi finalizate lucrările pe 9,16 km care includ secțiunea Sfânta Maria – Europa Unită (9 stații) și depoul. Lucrările din această etapă, finanțată prin PNRR, trebuie finalizate până la sfârșitul lunii august 2026. În cea de a doua etapă, finanțarea va asigura construcția secțiunilor Țara Moților – Sfânta Maria (7 stații) și Piața Mărăști – Muncii (3 stații) care totalizează 11,87 km”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Contractul este finanțat din fonduri de la bugetul de stat, din PNRR, POIM și POT, dar și de la bugetele primăriilor Cluj-Napoca și Florești. Nu se precizează cine va asigura subvenția pentru funcționarea metroului. 

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„CLAUZĂ SUSPENSIVĂ: Procedura de atribuire se desfășoară sub incidența prezentei clauze suspensive, în sensul ca semnarea contractului de proiectare și execuție lucrări se va face numai dupa semnarea contractului de finantare. Se estimează că perioada pe parcursul căreia se aplică clauza suspensivă este pana la 31.12.2022. În cazul în care Contractul de finanțare nu va fi semnat până la data precizată, procedura de achiziție publică va fi anulată în conformitate cu prevederile legale art. 212 alin. 1 lit. c) Din Legea 98/2016. Incheierea ctr. de achiziție este condiționată de obținerea aprobării CE pt finanțare prin POIM/PNRR/POT a obiectivului de investiții”, arată licitația din SEAP.

Trenurile metroului din Cluj-Napoca vor circula la un interval de 90 de secunde, iar capacitatea va fi cuprinsă între 15.000 şi 20.000 pasageri, mai puţin de jumătate din capacitatea proiectată pentru Magistralele M5 şi M6 din Bucureşti. „Construcția unei linii de metrou ușor, cu 19 stații subterane în tehnologie „rail” șină de cale ferată, cu o capacitate transport nominală/maximă la interval de 90 sec: 15.200/21.600 pasageri / oră și sens (40 trenuri / oră și sens) și un depou suprateran. Cluj Napoca este al doilea oraş din România după numărul de locuitori, iar valorile de circulaţie pe DN 1 Floreşti – Cluj Napoca sunt comparabile cu cele de pe DN 1 Otopeni – Bucureşti (şosea cu 6 benzi)”, se arată în Nota de Fundamentare a proiectului de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Prin PNRR nu s a putut face autostrada A8 deoarece depasea termenul de 2027, iar metroul din Cluj se incadra. Acum metroul are pret dublu si se poate face chiar daca are termen 2028. Se mai face ai centura meteopolitana pt care s au gasit bani ( 1,2 miliarde de euro) cat pt tronsonul ce ar trece muntii , dar pt A 8 tot nu sunt bani,care ar deservi milioane de roamani. Se pare ca pt cateva sute de mii de cetateni din Cluj ministerul transporturilor poate deturna cati bani vrea din bugetul de stat.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.