Ministrul Agriculturii vrea ca fabrica de zahăr de la Luduș, care va fi închisă de grupul francez Tereos, să-și continue activitatea

zahar Sursa foto: Pixabay

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a anunţat că vrea să menţină integritatea fizică a fabricii de zahăr de la Luduş în vederea continuării activităţii prin intermediul altor potenţiali investitori sau direct de fermierii interesaţi, în condiţiile în care Grupul Tereos, care o deţine, a decis închiderea acesteia, scrie News.ro.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a avut luni, 28 martie 2022, o discuţie în format online cu reprezentanţii sectorului sfeclă de zahăr. Dialogul cu fermierii cultivatori de sfeclă de zahăr şi cu reprezentanţi ai Patronatului Zaharului şi ai Federaţiei Cultivatorilor de Zahăr a avut loc în contextul deciziei Grupului Tereos, care deţine una dintre ultimele două fabrici de procesare a zahărului din sfeclă din România, de a închide fabrica situată în Luduş, judeţul Mureş, ce funcţionează de peste 60 de ani.

”Am purtat deja discuţii cu omologul meu din Franţa, Julien Denormandie, cu privire la această problemă. Săptămâna trecută i-am trimis o scrisoare oficială ministrului francez al Agriculturii prin care i-am adresat rugămintea de a ne comunica dacă reprezentanţii Grupului Tereos sunt deschişi pentru a purta un dialog constructiv. Intenţia noastră este de a menţine integritatea fizică a fabricii de la Luduş în vederea continuării activităţii de către alţi potenţiali investitori sau direct de către fermierii interesaţi”, a declarat ministrul Chesnoiu.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Reprezentanţii fermierilor care cultivă sfecla de zahăr au solicitat sprijinul ministrului pentru a identifica o soluţie astfel încât să poată menţine această cultură. În Transilvania se regăsesc circa 500 cultivatori din zona fabricii, care au investit în maşini şi utilaje, specifice cultivării şi recoltării sfeclei de zahăr.

De asemenea, cultura sfeclei de zahăr joacă un rol important în stabilirea asolamentelor în vederea rotaţiei culturilor, cu impact favorabil major pentru mediu.

Ministrul Chesnoiu a afirmat la finalul întâlnirii cu reprezentanţii sectorului sfeclei de zahăr că doreşte să menţină un dialog deschis cu aceştia, asigurându-i, totodată, de toată implicarea sa în identificarea unei soluţii potrivite pentru activitatea lor. De asemenea, în cursul lunii aprilie, ministrul se va afla în zona Transilvaniei şi va efectua o vizită la fabrica de zahăr de la Luduş.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Sectorul sfeclei de zahar este susţinut financiar de către MADR. Astfel, raportat la anul 2021, pentru cultura de sfeclă de zahăr s-au acordat 1098,43 euro/ha, fonduri repartizate după cum urmează:

a) 95,47 euro/ha pentru plata unică pe suprafaţă:

b) 5 euro/ha între 1 ha şi 5 ha şi 48,14 euro/ha peste 5 ha şi până la 30 ha inclusiv, pentru plata redistributiva;

c) 57,89 euro/ha pentru plata pentru înverzire;

d) 46 euro/ha pentru subvenţionare motorină;

e) 11,94 euro/ha pentru ajutor naţional tranzitoriu;

f) 78,13 euro/ha pentru ajutor naţional tranzitoriu special sfecla ANT 6;

g) 804 euro/ha pentru sprijinul cuplat estimat, în funcţie de suprafaţa eligibilă la APIA.