Ministrul Finanţelor: Eu nu aş avea o problemă ca Metrorex să îşi majoreze de 10 ori salariile, pe an, dacă ar putea să acopere aceste creşteri din venituri / Contractele Colective de Muncă ar trebui renegociate în firmele aflate pe pierdere

metrou Metrorex Eroilor 2 M5 (2)

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, sâmbătă, că se aşteaptă că toate societăţile şi companiile de stat să respecte decizia încheţării salariilor în acest an, chiar dacă cele care sunt pe profit şi cele listate la bursă pot avea alt regim.

Cele care sunt, însă pe pierderi, trebuie să reevalueze situaţia, inclusiv a Contractelor Colective de Muncă negociate recent. Ministrul afirmă că nu are o problemă cu creşterile salariale, inclusiv la Metrorex, dacă societatea le poate susţine fără subvenţii de la stat.

Întrebat dacă se gândeşte la excepţii, după ce a fost anunţată îngheţarea pensiilor şi a salariilor, ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat că se aşteaptă ca toată lumea să se încadreze în reguli.

Analize Economedia

software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR

”Excepţiile nu le stabileşte Ministerul Finanţelor, s-au stabilit regulile generale la sfârşitul anului. Mă aştept ca toată lumea să se încadreze în aceste reguli generale. Cu siguranţă, companiile de stat care sunt listate la bursă sunt într-o altă situaţie, cu siguranţă, cele care sunt pe profit de ani de zile şi din dividende realizate plătesc statului român sume considerabile, sunt într-o altă situaţie. După aprobarea bugetului, probabil vom mai avea o analiză în coaliţie pe această temă. Important e ca companiile de stat care sunt pe profit să îşi poată desfăşura activităţile, în mod normal, fără perturbări, iar cei care sunt pe pierderi sau sunt exagerări, acolo să se aplice cu stricteţe nişte reguli ale bunului simţ şi reguli ale comportamentului normal într-o companie de stat”, a declarat Tanczos Barna.

Întrebat, de asemenea, dacă pentru companii precum Metrorex se gândeşte la excepţii de la Ordonanţa trenuleţ, Tanczos Barna a explicat că nu ar avea o problemă ca o astfel de companie să majoreze salarii, dacă o face din venituri proprii.

”Eu nu aş avea o problemă ca Metrorex să îşi majoreze de 10 ori salariile, pe an, dacă ar putea să acopere din venituri aceste creşteri salariale şi de fiecare dată nu ar fi nevoie de subvenţie din partea statului ca să supravieţuiască. Nu aş avea nicio problemă dacă toată ţara, toţi contributorii, toţi plătitorii de impozite, din Maramureş, Suceava, Iaşi, Timişoara, Constanţa, n-ar trebui să contribuie la Metrorex ca Metrorex să iasă pe zero, nu pe plus”, a declarat ministrul.

Acesta a precizat că situaţia este similară şi la alte companii: ”Nu aş avea o problemă la alte companii, să facă ce doresc, în Contractele Colective de Muncă, dacă ar fi capabile să trăiască de pe piaţă, în mod normal. Şi să aibă activitate profitabilă. Este inadmisibil ca o companie care merge în pierderi, să facă contracte colective de muncă cu majorări salariale nesustenanile. Eu cred că acele contracte trebuie renegociate, regândite de manageri raţionali şi de lideri de sindicat raţionali şi responsabili”, a mai spus ministrul Finanţelor.

Reacţia ministrului vine după ce, în această săptămână, Uniunea Sindicatul Liber din Metrou (USLM) a anunţat că a decis declanşarea, în data de 3 februarie, a unei greve japoneze de atenţionare a călătorilor şi a personalului de decizie cu privire la situaţia în care se află metroul urmând ca, dacă solicitările sindicaliştilor nu vor fi ascultate, în 10 februarie aceştia să declanşeze o grevă de exces de zel.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de ordonanţa-trenuleţ, care le-a anulat creşterile salariale negociate şi prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă încheiat la începutul lui decembrie 2024, dar presupune şi o subfinanţare a companiei.

“Luni (3 februarie, n.r.) vom afişa greva japoneză pe toate cabinele de acces şi pe trenuri şi vom atrage atenţia de ce suntem în această grevă”, a precizat recent, pentru Agerpres, liderul USLM, Marian Artimon.

Uniunea Sindicatul Liber din Metrou (USLM) a organizat, în 21 şi 22 ianuarie, pichete de protest în faţa Ministerului Finanţelor şi a Guvernului, cerând creşterea salariilor conform Contractului Colectiv de Muncă încheiat la finele anului trecut şi finanţarea corespunzătoare a companiei.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.