Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu anunţă că a solicitat tuturor caselor judeţene de pensii urgentarea procesului de recalculare a pensiilor şi virarea banilor către pensionarii care încă nu au primit deciziile de recalculare în baza noii legi care a intrat în vigoare în luna septembrie. Anunţul a fost făcut, luni după amiază, în judeţul Alba, unde ministrul şi şeful Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, au făcut o vizită neanunţată. În acest judeţ, aproximativ 300 de pensionari încă aşteaptă deciziile de recalculare în baza noii legi, transmite News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

„Le-am cerut colegilor noştri, şi de la Alba, şi din toată ţara, să le transmită tuturor pensionarilor, până cel mai târziu în luna decembrie, toate deciziile de recalculare şi revizuire aferente Legii 360.

De asemenea, le-am cerut tuturor Caselor de Pensii din ţară, dar şi colegilor de la Alba, ca banii aferenţi diferenţelor la plată ca urmare a recalculării pentru lunile septembrie, octombrie, noiembrie, la zi pentru luna decembrie să ajungă la pensionari în luna decembrie astfel încât aceştia să beneficieze de dânşii înainte de sărbători”, a afirmat Simona Bucura-Oprescu.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Declaraţia ministrului a fost făcută în contextul în care Simona Bucura-Oprescu şi şeful Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, au făcut, luni după- amiază, o vizită neanunţată la Casa de Pensii Alba.

În acest judeţ, aproximativ 300 de pensionari încă aşteaptă deciziile de recalculare în baza noii legi.