Ministrul Muncii, despre pensiile militare: Comisia Europeană a înțeles că pensiile militare nu au cum intra în această categorie

Marius Budăi Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Muncii Marius Budăi a afirmat, referitor la supraimpozitarea pensiilor speciale, că pensiile militare nu intră în această categorie, lucru pe care l-au înţeles şi reprezentanţii Comisiei Europene. Social-democratul a adăugat că a trimis toate datele de care dispune Ministerul Muncii către Ministerul Finanţelor şi că ministrul Adrian Câciu urmează să propună un procent privind impozitarea pensiilor speciale, scrie News.ro.

„Să vină domnul ministru cu propunerea şi vedem. Noi am dat toate cifrele de care dispunem. E propunere pe Codul fiscal şi e la dumnealui, ministrul Finanţelor. Eu nu cred că pensiile militare sunt pensii speciale. Nu cred că vor intra aici pentru că noi vom discuta cu Comisia. Oricum renegocierea PNRR, inclusiv pe agricultură, pentru că e anormal ca într-un program să nu ai niciun leu pentru managementul apei în România. Am primit întrebări de la Comisia Europeană, dar nu scrie în niciun document oficial pensii speciale”, a declarat Marius Budăi, întrebat marţi la Antena 3 cât va fi impozitarea pensiilor speciale.

Chestionat ce a întrebat Comisia Europeană cu privire la pensiile speciale din România şi dacă a înţeles ce sunt acestea, ministrul Budăi a răspuns: „A înţeles Comisia şi ştim bine că şi comisarii, parlamentarii europeni au o pensie specială”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Au înţeles că pensiile militare nu au cum intra în această categorie. Sunt chestiuni diferite. Vom încheia discuţiile cu Comisia. Discuţii la nivel de comisar şi la nivel de tehnic, dar dacă mergi pe masă cu toate argumentele. În primul rând hai să stabilim un lucru – România are circa 4-5 milioane lucrători în UE. Ei au fost pregătiţi de statul român. Ei contribuie la PIB al UE prin contribuţia pe care o au în statele respective. Ori ei nu contribuie la noi în ţară şi în ţările respective. Nu poţi să mă încosertezi pe mine România într-un procent din moment ce eu am oameni la tine. Am avut aceste discuţii premergătoare cu Comisia. Am analizat aproape toate PNRR din UE. Am discutat prin ambasade, cu ataşaţii pe muncă, am analizat legislaţiile pe UE şi nu am găsit nicăieri un procent de impozitare”, a completat ministrul Muncii.

El a mai spus că nu va semna, în calitate de ministru, niciun document care să ducă la sărăcirea pensionarilor din România.

„Discutăm fiecare cu ministrul de resort, explicăm cu cifrele pe masă, cu argumentele pe masă şi eu am încredere că se va face. Eu nu cred că va fi o decizie nefavorabilă sau nu voi fi eu ministrul care să semneze ceva care să îi sărăcească pe pensionarii din România. Nu voi renunţa la a discuta cu Comisa Europeană. De prin toamnă aşteptăm primul răspuns”, a mai precizat Budăi.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat, luni, la sediul partidului, despre o supraimpozitare a pensiilor militarilor, că din punctul lui de vedere, sunt pensii ocupaţionale, nu pensii speciale. Vom vedea şi în funcţie de decizile CCR ce soluţie vom găsi, a spus liderul social-democrat, el precizând că există un jalon, prins de fostul ministru Cristian Ghinea în PNRR, până la sfârşitul anului, în ceea ce priveşte legea pensiilor.

„Mai mult ca sigur se va negocia şi se va discuta. Vedeţi ce diferenţă mare, când eram în opoziţie şi spuneam că e o catastrofă tot ce s-a negociat pe această zonă, în PNRR, în zona de agricultură, toate lumea ridica din umeri şi părea că este perfect. Uitaţi că, după numai un an de zile, ni s-a dat dreptate la absolut toate capitolele. În zona de pensii speciale, în acest moment, cred că am picat cu toţii de acord, este aproape inexplicabil cum să ai o pensie mai mare decât ai avut în activitate”, a afirmat Ciolacu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Da, corect .
    Pensiile militare ale generalilor de securitate pot fi asimilate xu pensile agricultorilor.
    Cred ca numeric sunt egali.
    Doar valoric sunt de vreo 10 ori mai mult.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.