Ministrul Muncii Marius Budăi, despre propunerea PSD de creștere a salariilor și pensiilor: Nu erau o promisiune față de cetățeni, ci aceasta este gândirea PSD pe care o prezentăm în coaliție

Marius Budai

Ministrul Muncii, social-democratul Marius Budăi, a declarat joi că propunerile de majorare a salariilor și pensiilor prezentate miercuri nu erau o promisiune către cetățeni, ci doar propunerea cu care PSD va merge în coaliția de guvernare.

Miercuri, Budăi a anunțat că PSD propune ca salariul minim brut să crească de anul viitor la 3.000 lei, de la 2.550 lei în prezent, ca pensia minimă să se majoreze de la 1.000 lei la 1.100 lei, iar valoarea punctului de pensie să crească de la 1.586 lei la 1.745 lei.

Ulterior, premierul Nicolae Ciucă a declarat că nu au fost discutate în coaliția de guvernare măsurile anunțate de ministrul Muncii Marius Budăi, că „este o distanță foarte mare de la vorbe la fapte” și a numit măsurile „un populism care nu are ce să caute astăzi în comunicarea cu cetățenii”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Budăi susține însă că propunerile PSD sunt însoțite de analize și de cifre pe care social-democrații le vor pune pe masa coaliției.

„Eu sunt ministrul Muncii și al celor care muncesc acum, care au muncit în România și nu mi se pare corect ca într-o țară civilizată cei care au muncit și muncesc să se zbată în sărăcie. Eu am avut acordul conducerii PSD, care m-a însărcinat să prezint aceste măsuri gândite pe care le vom prezenta către coaliție spre analiză și decizie. Suntem în discuții cu Banca Mondială, cu Comisia europeană, lucrăm, avem jaloane de îndeplinit, până acum Ministerul Muncii și-a îndeplinit toate jaloanele și așa vom face și în continuare. Noi am spus că ținem la aceste măsURI și că sperăm prin dialog în coaliție să ajungem la varianta cea mai corectă și cea mai sustenabilă pentru cetățenii români. Nu era o promisiune față de cetățeni, am început conferința spunând că aceasta este gândirea PSD pe care o prezentăm în coaliție. Aceste propuneri ale PSD sunt însoțite de analize și de cifre pe care le vom pune pe masa coaliției”, a precizat Budăi, joi.

Mediul de afaceri a criticat miercuri măsurile anunțate de Guvern, spunând că este de acord cu o creștere a salariului minim, dar dorește negocieri.

IMM-urile nu vor putea supraviețui dacă Guvernul va majora salariul minim la 3.000 lei, de la 1 ianuarie, a declarat pentru Economedia Sterică Fudulea, secretarul general al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR). Acesta propune ca o astfel de măsură să fie aplicată începând cu 1 mai, astfel încât micile afaceri să știe cum va arăta situația financiară după ieșirea din iarnă. (Detalii, AICI)

Și Confederația Patronală Concordia, care reunește peste 2.000 de firme, a transmis, la solicitarea Economedia, că mediul de afaceri înțelege nevoia creșterii salariului minim și va răspunde invitației de a discuta cu Guvernul despre aceasta, dar în ziua de astăzi multe dintre firmele care plătesc salariul minim sunt „cu apa până la gât” din cauza costurilor cu energia și materiile prime, au pierderi și au făcut eforturi să supraviețuiască în această perioadă, lucru de care guvernanții ar trebui să fie conștienți. (Detalii, AICI)

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Oho, mai Budai, dar n-am crezut-o nicicum, nici o iota din ce-ai spus, mai Budai mincinos!
    Te trimite Ciolacu la TV sa promiti marea cu sarea in numele PSDului preocupat nevoie mare de soarta amaratilor, apoi veniti la TV si tot voi ne spuneti fara rusine cum coalitia a decis cu totul altceva, NIMIC din ceea ce ii preocupa pe romani!
    Mare j…..e esti!

  2. Eu daca eram de la PNL acum ieseam si spuneam: Propunem marirea salariului minim la 3500 de lei de la 1 Ianuarie, eliminarea impozitului pentru pensiile sub 3000 lei si cate si mai cate. Dragi romani, noi asta ne dorim pentru voi. O sa avem o sedinta impreuna cu PSD sa vedem pe calcule ce permite bugetul, apoi va vom comunica decizia noastra. Dar ca sa stiti, noi asta ne dorim pentru voi.

  3. Ca să gândeşti nu e nevoie de neuroni că am auzit că minţile odihnite nu au neuroni?😀😀😀

  4. După o gândire profundă PSD vor ajunge la soluţia că USR e de vină că nu pot face nimica. 😀

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.