MIPE anunță că invită beneficiarii să ia parte la instituirea măsurilor ce vor sta la baza gestionării celor 46 de miliarde de euro din Politica de coeziune 2021-2027

zona schengen euro UE bani Foto: Marian Vejcik / Dreamstime.com

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene publică în consultare un proiect de ordonanță de urgență referitor la procesul de implementare a Politicii de coeziune 2021-2027. Acesta cuprinde un număr dublu de programe și introduce în sistemul de management și control, atât autorități din cadrul administrației publice centrale, precum și, urmare a procesului de descentralizare, autorități de management instituite în cadrul agențiilor de dezvoltare regională care gestionează programele regionale.

În 2022, România a primit aprobarea Acordului de Parteneriat și a tuturor celor 16 programe aferente Politicii de Coeziune 2021-2027, care aduc României 46 de miliarde de euro pentru investiții strategice în spitale mai sigure, rețele strategice de transport, modernizarea infrastructurii de apă și canalizare și sprijin pentru mediul de afaceri.

Toate investițiile cuprinse în Politica de Coeziune sunt stabilite pe baza analizei decalajelor și a rezultatului procesului de cartografiere a infrastructurii, serviciilor și nevoilor, inclusiv la nivel microregional, și cuprind domenii precum ocupărea forței de muncă, infrastructură, educație, locuințe, sănătate, servicii sociale și pentru îngrijire de lungă durată.

“Complexitatea noului cadrul financiar multianual a generat nevoia identificării unei abordări unitare în punctele cheie a sistemelor de management și control, astfel încât beneficiarii de fonduri europene să poată să depună proiectele într-un cadrul procedural predictibil și considerabil simplificat care implică, printre altele, o abordare unitară în ceea ce privește accesarea și implementarea acestor resurse, într-un mediul digitalizat. Pornind de la aceste premise a apărut necesitatea elaborării unui act normativ care să alinieze procesul de accesare a fondurilor europene la nevoile reale ale beneficiarilor”, transmite ministerul.

MIPE așteaptă propuneri.

Ce schimbări prevede actul normativ, conform MIPE:

  • asigurarea predictibilității calendarului de lansări la nivel de program pentru beneficiari, astfel încât să se prevină și eventuale suprapuneri de apeluri cu aceeași tematică în perioade similare de timp;
  • pentru asigurarea transparenței alocării fondurilor externe nerambursabile prin publicarea în consultare publică a ghidului solicitantului;
  • asigurarea resurselor necesare pentru evaluarea și selecția proiectelor;
  • simplificarea modalității de evaluare a proiectelor;
  • stabilirea unui prag de excelentă, care permite unui proiect să fie selectat în mod automat pentru aprobare și contractare;
  • eficientizarea și accelerarea procesului de implementare a proiectelor, inclusiv prin îmbunătățirea funcționalităților MySMIS2021/SMIS2021+ prin automatizarea anumitor acțiuni în diversele etape din ciclul de viață al programului/proiectelor;
  • introducerea mecanismului specific de monitorizare bazat pe indicatori de etapă, definiți ca repere cantitative sau calitative față de care este apreciat progresul implementării unui proiect
  • consolidarea funcției de monitorizare a proiectelor la nivelul autorității de management/organismului intermediar după caz, elaborarea unui plan de monitorizare, parte a contractului de finanțare, care stabilește o serie de indicatori de etapă pe baza cărora se monitorizează și se evaluează progresul implementării proiectului;
  • crearea unui cadru de performanță care să asigure o responsabilizare a părților semnatare a proiectelor, astfel încât, în cazul nerespectării repetate a indicatorilor de etapă și a planului de măsuri de recuperare a întârzierilor, să se permită rețineri din sumele alocate prin proiect pentru ca în final să conducă la rezilierea contractelor. Fondurile rămase disponibile după aplicarea reținerilor financiare rămase definitive se realocă prin grija autorității de management pentru proiectele aflate în rezervă sau pentru alte priorități sau către alte acțiuni în cadrul aceleiași priorități, cu respectarea prevederilor legale naționale și europene în vigoare;
  • în cadrul procesului de monitorizare a proiectelor, beneficiarul elaborează, trimestrial, Rapoarte de progres, iar autoritatea de management/organismul intermediar elaborează Rapoartele de vizită la fața locului;
  • stabilirea aspectelor de formă care nu presupun semnarea unui act adițional la contractul de finanțare (proiect) şi care se realizează prin notificare;
  • obligativitatea elaborării Manualului Beneficiarului care să includă prevederi explicite, inclusiv etape, documente și orice informație necesară beneficiarului în relația cu autoritatea de management/organismul intermediar, inclusiv în ceea ce privește managementul financiar, monitorizare, verificarea, autorizarea și rambursarea cheltuielilor, atât pentru perioada de implementare, cât și pentru perioada de durabilitate;
  • accelerarea implementării și valorificării măsurilor de interoperabilitate și colaborare între autorități pentru creșterea eficienței și simplificării activităților de verificare a condițiilor de eligibilitate, prin schimbul de informații între autorități, cu efecte pozitive în ceea ce privește reducerea sarcinii administrative a solicitanților de fonduri în etapa de evaluare, selecție și contractare a proiectelor.

De asemenea, un aspect relevant cu privire la aprobarea actului normativ este că în această perioadă se finalizează dezvoltarea sistemului informatic MySMIS2021/SMIS2021+ care stă la baza gestionării fondurilor externe nerambursabile și, în aceste condiții, sistemul informatic  trebuie să fie construit în conformitate cu regulile de transparentizare și acces facil la fonduri. Aceste reguli trebuie, de asemenea, preluate în ghidurile solicitantului și ghidurile beneficiarilor aplicabile perioadei de programare 2021-2027.

Termenul de consultare este până la 12.02.2023. Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus consultării publice se pot trimite la adresa de e-mail secretariat.dgpcs@mfe.gov.ro. Documentul poate fi consultat aici — https://bit.ly/3YiGhgu.

Foto: Marian Vejcik / Dreamstime.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *