Modernizarea liniei de tren Craiova – Caransebeș: CNSC admite contestația italienilor de la Itinera pentru lotul 6 / CFR Infrastructură, obligată să dea răspunsuri corecte constructorilor

lotul 3 caransebes arad cai ferate lucrari Sursa foto: captura video CFR Infrastructura Timisoara

Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a admis contestația depusă de italienii de la Itinera pentru lotul 6 din linia de cale ferată Craiova – Caransebeș, iar CFR Infrastructură este obligată să dea răspunsuri corecte constructorilor.

CFR SA a primit peste 200 de solicitări de clarificări la licitația pentru lotul 6. Italienii de la Itinera acuză că CFR a trimis răspunsuri contradictorii la cererile de clarificări.

CNSC admite contestatie Itinera Craiova Caransebes Lot 6

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Pentru Lotul 6 Poarta-Caransebeș vor fi reabilitate tunelurile de la Tîmpa și Feneș și construite două tuneluri noi la Poarta 2 și Poarta 3. „Lucrări de reabilitare a tunelurilor Feneș și Tîmpa. În cazul tunelului Tîmpa,noua cota a niveletei nu asigura gabaritul standard, prin urmare se va realiza largirea acestuia; Lucrări de construcție nouă a 2 tuneluri galerie simplă (policentrică) cu cale dublă: Poarta 2 (550m) și Poarta 3 (305m)”, se arată în SEAP.

CFR Infrastructură a lansat vineri, 24 mai 2024, noua licitație pentru secțiunea Craiova-Caransebeș pe Magistrala 100 București-Craiova-Timișoara, fiind publicate în SEAP procedurile de achiziție pentru loturile 3 și 6. Secțiunea Craiova-Caransebeș are o lungime totală de 225 km., iar lotul 3 este cel mai dificil pentru că include tunelul de la Balota cu o lungime de 6,2 kilometri. Contractele de execuție pentru ambele loturi au o durată de 72 luni (12 etapa de proiectare și 60 luni pentru lucrări). Procedura este lansată cu clauză suspensivă (semnarea contractului se poate face doar dacă Guvernul are bani), deși indicatorii au fost reaprobați prin Hotărâre de Guvern, act normativ care asigură sursa de finanțare.

Pentru lotul 3, cu tunelul Balota, termenul pentru depunerea ofertelor este 26 august 2024.

Spre deosebire de prima licitație, complet ratată, valoarea estimată a lotului Igiroasa-Drobeta Turnu Severin (41 km.) este cuprinsă acum între 5,1 și 6,1 miliarde lei, la prima procedură având o valoare mult subestimată de 3-3,7 miliarde lei după cum Economedia a explicat aici.

,,Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA a lansat licitaţiile pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie lucrări de modernizare a infrastructurii feroviare pe LOTUL 3 IGIROASA – DROBETA TURNU SEVERIN și LOTUL 6 PO POARTA – CARANSEBEȘaferente obiectivului major de investiții Modernizarea tronsonului CRAIOVA – DROBETA TURNU SEVERIN – CARANSEBEȘ. Valoarea financiară totală estimată a celor 2 contracte este de 7,35 MLD lei fără TVAsursa de finanţare fiind asigurată din Fonduri Externe Nerambursabile, aferente Programului Transporturi (PT) 2021 – 2027. Durata de implementare a fiecărui contract este de 72 luni, din care 12 luni pentru proiectare și 60 de luni pentru execuție.

Achițiile publice pentru LOTURILE 3 și 6 prevăd proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare pe un traseu de circa 78,4 km, din lungimea totală a tronsonului, și sunt licitate individual astfel:

Procedura 1

LOT 3: IGIROASA (CAP Y) – DROBETA TURNU SEVERIN (Cap X ), km 331+000 – 362+632 (41,234 km). Valoarea financiară estimată a contractului: 5.167.135.556,63 lei fără TVA

Procedura 2

LOT 6: PO POARTA – CARANSEBEȘ km 436+887 la Caransebeș, km 474+046 (37,160 km). Valoarea financiară estimată a contractului: 2.208.020.546,24 lei, fără TVA

Menționăm faptul că, scopul general al implementării proiectului de REABILITARE A LINIEI DE CALE FERATĂ CRAIOVA – DROBETA TURNU SEVERIN – CARANSEBEȘ (225,287 km) vizează:

 îmbunătățirea infrastructurii pentru cresterea vitezei de circulație la valori cuprinse între viteza de 120 km/h și cea de 160 km/h;

 modernizarea instalațiilor de electrificare pe toată lungimea tronsonului (25 kV);

 mărirea capacității de tranzit;

 asigurarea interoperabilității prin implementarea STI, în special în ceea ce priveste sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de încărcare (C), lungimea liniilor din stații si haltele de miscare, facilitățile pentru persoanele cu dizabilități;

modernizarea stațiilor și a haltelor de mișcare;

 modernizare poduri, podețe

 reabilitarea/modernizarea clădirilor stațiilor de călători, incluzând construcțiile pasarelelor şi/sau tunelurilor pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare;

 montarea de panouri fonoabsorbante și/sau soluții alternative de reducere a nivelului de zgomot;

 instalații de centralizare electronică noi, în stații și introducerea sistemului de siguranță ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R);

 reducerea valorii maxime a declivității pe secțiunile unde aceasta depășește 18 ‰” -CFR Infrastructură.

Tunelul de la Balota, unde înălțimea maximă este de 305 metri și o declivitate de 30‰, va fi construit cu două galerii separate prin forare simultană, astfel încât, în caz de incendiu, să poată fi asigurată evacuarea folosind tunelul paralel. Pentru a permite aceste operațiuni de salvare, se vor configura structuri de legătură transversal între cele două tuneluri, la o distanță de aprox. 500 de metri una de alta. În plus, în completare, pentru a asigura o acțiune rapidă a operațiunilor de salvare este planificată construcția a două spații de urgență situate în apropierea celor două intrări Craiova și Caransebeș precum și drumurile de legătură cu rețeaua existentă, arată caietul de sarcini pe care l-a consultat Economedia. Totodată, Tunelul Balota va avea: sistem lumini și comunicare de urgență, sistem de stingere a incendiilor și alimentare cu apă, sistem de ventilație și suprapresiune, sistem de detectare incendii în camere tehnice și pasaje de trecere între tuburile de tunel, sisteme de acces și monitorizare video.

De la Craiova (cota 121 m) linia coboară spre depresiunea Filiași (110 m) de unde începe traversarea dealurilor spre Turnu Severin. Punctul cel mai înalt al liniei este stația Balota, aflată la cota 305 m, de unde linia c.f. coboară și se înscrie pe malul Dunării (cota 54m) cu care merge paralel până la Orșova. Pe tronsonul Craiova – Orșova linia c.f. are o rezistență caracteristică de 32kg/t, declivitatea maximă de 26 mm/m și raze de curbură minime de 170 m între stațiile Simian (Tr. Severin Est) și Balota.

În iunie, CFR Infrastructură a lansat și licitația pentru secțiunea Craiova – Caransebeș pe Magistrala 100 București – Craiova – Timișoara, loturile 4 și 5, cu o lungime totală de 74 de kilometri dintr-un total al secțiunii Craiova – Caransebeș de 225 km. Loturile 4 și 5 au termen 16 septembrie. Astfel, singurele loturi fără procedură de licitație lansată sunt loturile 1 și 2.

Linia de tren Craiova – Carnsebeș, parte a Magistralei M 100 București – Timișoara, una dintre cele mai neîntreținute din țară, are o lungime de 226 de kilometri. Cel mai dificil tronson este Lotul 3 care include tunelul de la Balota cu o lungime de 6,1 kilometri.

Secțiunea de cale ferată Craiova – Caransebeș este linie CF electrificată pe toată distanța, linie dublă electrificată Craiova – Strehaia (60km) și linie simplă electrificată Strehaia – Caransebeș (174km). Pe această linie CF circulă atât trenuri de călători cât și trenuri de marfă, în prezent fiind existente 32 puncte de secționare. Sistemul de semnalizare este semi-automat între stații și electro-mecanic în stații, toate mecanismele căii ferate (semnale, treceri la nivel și aparate de cale) fiind comandate și controlate prin mecanismele existente.

Linia de cale ferată Pitești – Craiova – Vârciorova – Orșova – Caransebeș – Timișoara a fost construită între anii 1868 – 1879 că urmare a insistenței deosebite a României de a impune realizarea legăturii feroviare cu Banatul aflat sub administrația Austro-Ungară prin punctul de frontieră Vârciorova. Linia de cale ferată Craiova – Vârciorova în lungime de 130 km a fost construită între anii 1868-1875. Linia de cale ferată Caransebeș – Orșova, în lungime de 89 km a fost construită între anii 1874- 1878. După aproape un an se finalizează și tronsonul cf dintre Vârciorova și Orșova, în lungime de 4 km. În această perioadă transbordarea mărfurilor și călătorilor s-a făcut cu mijloace avute la dispoziție. (Date din Monografii). Calea ferată Timișoara – Caransebeș – Vârciorova în lungime de 191km a fost exploatată de Societatea privilegiată a Cailor Ferate Austriece până în anul 1891 când linia CF a fost naționalizată de statul ungar și trecută în proprietatea MAV – Căile Ferate Ungare de Stat. După 1 decembrie 1918 se încep negocierile privind preluarea liniei c.f. de către Statul Român, și prin efectul prevederilor Tratatului de la Trianon la 21 septembrie 1920 linia Timișoara – Vârciorova trece în proprietatea Statului Român, potrivit Studiului de Fezabilitate realizat de Asocierea Italferr S.P.A. – S.C. ISPCF S.A. – S.C. Italrom Inginerie International SRL.

De-a lungul liniei Craiova – Caransebeș sunt prezente mai multe tuneluri cu linie simplă, situate la pozițiile km date mai jos, cu informații despre anul de construcție:
1. Tunel MOȘU km. 375+210 ÷ 375+360; L= 150,00 m; (Anul de construcție: 1967).
2. Tunel BABA km. 376+138 ÷ 376+221; L= 83,00 m; (Anul de construcție: 1967).
3. Tunel VIR  km. 377+332 ÷ 377+425; L= 93,00 m; (Anul de construcție: 1967).
4. Tunel VÎRCIOROVA km. 379+515 ÷ 379+607; L=92,00 m (Anul de constr.: 1967).
5. Tunel BAHNA km. 381+737 ÷ 381+852; L= 115,00 m (Anul de construcție: 1967).
6. Tunel ALION km. 385+667 ÷ 385+866; L= 199,00 m (Anul de construcție: 1967).
7. Tunel TUFARI km. 388+574 ÷ 388+973; L= 399,00 m (Anul de construcție: 1967).
8. Tunel RACHITOBERG. km 413+355 ÷ 413+851; L= 496,00 m (Anul de con.: 1970).
9. Tunel POARTA km. 436+168 ÷ 437+035; L= 867,00 m (Anul de construcție: 1970).
10. Tunel FENES km. 446+709 ÷ 447+980; L= 271,00 m (Anul de construcție: 1878).
11. Tunel TAMPA km. 450+895÷ 451+163; L= 268,00 m (Anul de construcție: 1878).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: