Muncitorii de construcții din cea mai mare economie europeană se pregătesc de protest: Este prima grevă din ultimii 17 ani

santier construcii Pixabay Sursa foto: Pixabay

O parte a muncitorilor din construcţii din Germania se pregătesc pentru o acţiune de protest care va avea loc săptămâna aceasta, fiind pentru prima dată în ultimii 17 ani când au oprit lucrul pentru a cere salarii mai mari, transmite Bloomberg, conform Agerpres.

Sindicatul IG Bau a cerut membrilor săi din landul Saxonia Inferioară să intre luni în grevă, după ce angajatorii au respins o propunere salarială venită de la un mediator independent, a declarat un purtător de cuvânt. Muncitorii de la anumite şantiere din alte landuri ar urma să se alăture grevei începând de marţi iar sindicatul păstrează deschisă posibilitatea unei greve la nivel naţional, a adăgat purtătorul de cuvânt.

“Angajatorii au avut o şansă, dar spre deosebire de noi, nu au fost de acord cu decizia mediatorului”, a informat IG Bau într-un comunicat publicat pe pagina sa de Internet.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Escaladarea conflictului de muncă riscă să provoace întârzieri unor mari proiecte de infrastructură precum şi construirii de locuinţe private, dacă se va extinde şi va deveni un protest îndelungat. Greva lucrătorilor din construcţii se adaugă unui şir de proteste în sectoarele transportului feroviar şi aerian, care au paralizat transportul în multe părţi ale Germaniei la începutul anului.

Mediatorul independent Rainer Schlegel a decis că lucrătorii din construcţii ar trebui să primească un plus de 250 de euro pe lună, jumătate din solicitarea iniţială a sindicatului care viza o majorare salarială de 500 de euro pe lună. De asemenea, Schlegel a recomandat o majorare salarială de 4,15% în landurile din vestul Germaniei şi una de puţin sub 5% pentru landurile din estul Germaniei.

O propunere venită de la principalul organism de lobby al patronatului din construcţii, vizând majorarea salariilor acordate celor mai prost plătiţi angajaţi, până la 14 euro pe oră, este de asemenea sub suma de 14,38 euro pe oră propusă de mediator.

Industria construcţiilor din Germania angajează aproximativ 930.000 de persoane, potrivit IG Bau, care îi reprezintă şi pe muncitorii din agricultură şi sectorul forestier. În 2023, IG Bau avea mai mult de 200.000 de membri.

Orice încetare a lucrului în sectorul construcţiilor vine într-un moment delicat pentru cea mai mare economie a Europei, ameninţând să sugrume o revenire modestă după un an de contracţie.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: