Elon Musk a declarat joi că Grok 3, chatbotul său de inteligenţă artificială şi rival al ChatGPT, se află în etapa finală de dezvoltare şi va fi lansat în aproximativ una sau două săptămâni, relatează agenția Reuters, citată de News.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

”Grok 3 are capacităţi de raţionament extrem de puternice. În testele pe care le-am realizat până acum, Grok 3 a depăşit orice model AI lansat, din câte ştim noi, ceea ce este un semn bun”, a spus Musk într-o intervenţie video la World Governments Summit din Dubai.

Miliardarul a fondat xAI pentru a concura cu OpenAI, susţinută de Microsoft, şi cu Google, parte a grupului Alphabet. Musk a fost, de asemenea, cofondator al OpenAI, dar a criticat direcţia pe care a luat-o compania în ultimii ani.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Luni, un consorţiu de investitori condus de Musk a oferit 97,4 miliarde de dolari pentru achiziţionarea activelor OpenAI din divizia sa nonprofit, într-o nouă încercare de a combate direcţia comercială a companiei.

OpenAI a anunţat că îşi propune să devină o entitate cu scop lucrativ pentru a atrage mai mult capital necesar dezvoltării celor mai avansate modele de inteligenţă artificială.

Musk a dat în judecată CEO-ul OpenAI, Sam Altman, în august, şi a cerut unui tribunal american să blocheze tranziţia companiei către un model for-profit. OpenAI a declarat recent că oferta lui Musk este în contradicţie cu propriul său proces intentat împotriva companiei.

”Dovezile sunt clare: OpenAI a ajuns până aici păstrând cel puţin o dublă identitate, nonprofit şi profit. Ceea ce încearcă să facă acum este să elimine complet partea nonprofit, ceea ce mi se pare exagerat”, a spus Musk.

Musk susţine reducerea cheltuielilor guvernamentale ale SUA şi propune proiecte de infrastructură futuriste

Într-o altă declaraţie, Musk, desemnat recent de Donald Trump să conducă Departamentul de Eficienţă Guvernamentală, a susţinut că cheltuielile guvernamentale din SUA ar putea fi reduse cu peste 1 trilion de dolari, fără a afecta economia.

”Poate că economia ar putea creşte cu 4-5%, iar cheltuielile guvernamentale ar putea fi reduse cu 3-4% din PIB, ceea ce ar însemna economii de peste 1 trilion de dolari. Efectul net ar fi zero inflaţie între 2025 şi 2026, ceea ce ar fi extraordinar”, a afirmat Musk.

Ministrul pentru Inteligenţă Artificială din Emiratele Arabe Unite, Omar Al Olama, a anunţat că guvernul de la Dubai va colabora cu Musk pentru dezvoltarea proiectului “Dubai Loop”, un sistem de transport subteran de mare viteză. Musk a comparat acest sistem cu un ”tunel spaţiu-timp”, dar oficialii EAU nu au oferit detalii suplimentare despre proiect.

Musk critică politica externă a SUA şi comentariile lui Trump despre Gaza

Abordând subiecte de politică internaţională, Musk a declarat că Statele Unite au fost ”prea insistente” în trecut şi ar trebui ”să se ocupe de propriile probleme”.

”Cred că, în general, ar trebui să lăsăm celelalte ţări să îşi vadă de treburile lor”, a spus Musk, în faţa audienţei din Orientul Mijlociu.

Comentariile sale vin în contextul în care Donald Trump a provocat indignare în lumea arabă, afirmând că SUA ar putea prelua controlul asupra Fâşiei Gaza, reloca populaţia palestiniană şi transforma regiunea în ”Riviera Orientului Mijlociu”.