UPDATE : Mutarea de forță a lui Umbrărescu : constructorul ar urma să oprească șantierele din 11 iulie până la intrarea în vigoare a Ordonanței care permite ajustarea contractelor. Singurul șantier pe care continuă lucrările este Centura Slatina pe Drumul Expres Craiova -Pitești/Poziția CNAIR

UMB lot 3 Sursa CNAIR

UPDATE : 

Compania de Drumuri reacționează după ce Asociația Pro Infrastructură a susținut că UMB ar urma să oprească șantierele ( cu excepția Centurii Slatina) și dă asigurări că ajustarea contractelor pentru acoperi escaladarea prețurilor la materialele de construcții se va face cât de curând prin Ordonanță de Urgență. CNAIR subliniază că actul normativ inițiat de Ministerul Fondurilor Europene este în avizare, dar nu explică de ce formula corectă de ajustare (polinomială) nu a fost prinsă încă de la început în OUG 64 /2022 și a fost nevoie de avertismentul constructorului pentru a deconta lucrările la valoarea reală :  ,,UMB este un partener pe care CNAIR îl consideră serios. Compania a luat permanent măsuri pentru a sprijini toți constructorii care au contracte în derulare. În cazul particular al UMB, dovadă sunt întâlnirile periodice cu managementul acestui constructor, pentru găsirea celor mai bune soluții privind acoperirea costurilor suplimentare provocate de creșterea prețurilor la materialele de construcție. CNAIR a făcut inclusiv propuneri care au dus la aprobarea de către Guvernul României a OUG 64/2022,  tocmai pentru a diminua impactul acestor costuri suplimentare. După publicarea acestei OUG, CNAIR a continuat să propună măsuri de îmbunătațire. Rezultatul este acela că MIPE la rândul său a inițiat o Ordonanța de Guvern care va îmbunătăti aplicarea acestor corectii de pret. Documentul elaborat de MIPE este în procesul de avizare și avem încredere că în următoarea perioadă acest document va fi aprobat în ședință de Guvern, în acord cu propunerile noastre.” a transmis CNAIR

Articol inițial : 

Analize Economedia

Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu
calculator, job, grafice
automotive foto 2

Mutare de forță a omului de afaceri Dorinel Umbrărescu care ar urma să oprească toate șantierele cu excepția Centurii Slatina, de luni 11 iulie până ce Guvernul rezolvă problema actualizării contractelor de lucrări cu ajustarea necesară creșterii prețurilor la materialele de construcții. Este o decizie fără precedent pe care o anunță Asociația Pro Infrastructură fără a prezenta, însă și o confirmare oficială, dar este puțin probabil ca o asemenea informație să nu vină direct din partea celui mai puternic constructor din România. Cu excepția Centurii Slatina, aproape finalizată și în prag de inaugurare, UMB ar sista activitatea pe 7 proiecte majore cu o lungime de 140 km. până la intrarea în vigoare a noului act normativ ( OUG). În caz contrar, ar lucra pe vechile prețuri, deci în pierdere pentru că Ordonanța nu se poate aplica retroactiv. 

,,BREAKING NEWS: UMB oprește lucrul pe toate șantierele! Unul dintre cei mai importanți antreprenori generali de pe proiectele majore de infrastructură rutieră a luat o decizie fără precedent: începând de luni, 11 iulie 2022, nu își va mai chema oamenii la muncă. Săptămâna curentă este una de odihnă, conform procedurilor interne, angajații UMB lucrând 14 ore pe zi plus sâmbetele. Sunt în pericol 7 proiecte care împreună depășesc 140 de kilometri, adică mai bine de O TREIME (aproape 36%) din totalul de 391 kilometri de autostradă și drum expres veritabil pe care România are în prezent contracte de execuție semnate!

Excepție face doar DEx12 Centura Slatina, acolo unde cei de la UMB sunt foarte aproape de final și au confirmat că vor continua astfel încât să dea drumul la trafic în jurul datei de 28 iulie.

Motivul? CNAIR le promite constructorilor, nu doar celor de la UMB, de peste jumătate de an că guvernul va adopta prin OUG formula polinomială de ajustare a prețului contractelor, așa cum v-am explicat vinerea trecută.

Dar una este să promiți, alta este să faci. Așa că, până la noi ordine, cei de la UMB joacă tare și intră într-un soi de “grevă”, asumându-și niște riscuri contractuale semnificative: penalități de întârziere sau, în caz extrem, pierderea garanției de bună execuție. Situația este FOARTE gravă. Ar fi un dezastru dacă lucrurile ar degenera și s-ar ajunge la încetarea de comun acord sau rezilierea unui singur contract, darămite a tuturor, adică a 36% din totalul kilometrilor de autostradă și drum expres aflați în execuție!” a transmis API

O Ordonanță de Urgență care va permite suplimentarea costurilor la contractele de autostrăzi și căi ferate este în pregătire și ar trebui emisă până pe 15 iulie, a anunțat vineri, la Guvern, ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloș, care a prezentat stadiul respectării jaloanelor din PNRR. Întrebat despre ce va face Guvernul pentru a „salva” contractele cu firmele drumarului Dorinel Umbrărescu, care a cerut rezilierea contractelor dacă ajustarea costurilor pe care o acordă CNAIR pe actuala legislație nu acoperă valoarea reală de pe șantiere, Boloș a răspuns că noul act normativ în pregătire va permite suplimentarea contractelor cu până la 40% și va cuprinde 10 dintre cele mai importante materiale de construcții și escaladarea prețurilor pe care o monitorizează Institutul Național de Statistică.

„Noul act normativ, Ordonanța 64 din 2022 privind ajustarea costurilor, la articolul 30 are o formulă care, la proiectele de infrastructură ale României se potrivește cel mai bine pentru ca noi să putem sprijini cu adevărat aceste proiecte. Am prevăzut în OUG o măsură tranzitorie care să poată fi aplicată contractelor de lucrări. Am avut personal patru întâlniri cu reprezentanții INS, cu cei ai CNAIR pentru a pune în aplicare acest mecanism. Formula presupune că se selectează 10 materiale cele mai importante pentru un anumit șantier pe care le selectează CNAIR, iar INS urmărește prețurile la acele materiale, astfel încât să nu mai facem ce am făcut până acum. Ajustările de preț s-a arătat că sunt neputincioase pentru situațiile de criză pentru creșterile de preț produse brusc. Sper ca până în 15 iulie modificările la OUG 64 să fie aprobate modificările. Va permite suplimentarea contractelor cu până la 40%”, a transmis Boloș.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Foarte bine!
    Sa demisioneze si “Guviernul mieu” incaoabil sa faca autostrazi!
    😲😲

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.