Ultimul dintre studiile de fundamentare necesare pentru actualizarea Planului Urbanistic General (PUG) a fost finalizat și prezentat în cadrul Comisiei Tehnice de Urbanism de către reprezentanții Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM), a transmis vineri primarul general al Capitalei Nicușor Dan.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -
  • PUG este principalul instrument al politicii de urbanism într-o localitate. El trasează liniile generale privind dezvoltarea orașului: zonele în care se poate construi, regimul de înălțime a construcțiilor, zonele verzi, zonele de patrimoniu.
Potrivit lui Nicușor Dan, în perioada următoare, documentația va fi verificată de specialiștii Direcției de Urbanism din Primăria Capitalei, iar după finalizarea acestei etape, studiul va fi recepționat.

„Odată încheiată faza de analiză, vom putea demara prezentarea publică și dezbaterile privind noile reglementări urbanistice. Ne dorim ca aceste reguli să fie clare și ușor de înțeles de către toți bucureștenii, astfel încât să asigurăm orașului predictibilitate urbanistică și un cadru de dezvoltare demn de o capitală europeană.

În ultimul an, am avut numeroase întâlniri de lucru cu consorțiul de experți care elaborează actualizarea PUG. Specialiștii de la UAUIM, împreună cu echipa de urbaniști spanioli de la Arnaiz, cu experiență de peste 50 de ani în planificarea urbană a marilor orașe europene, au analizat soluții deja testate cu succes în alte capitale. Scopul este să găsim cele mai bune răspunsuri la provocările Bucureștiului și să punem bazele unui oraș modern, bine organizat și sustenabil.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Bucureștiul este un oraș european, iar locuitorii săi au dreptul la un standard ridicat de viață: servicii publice de calitate, un sistem de transport eficient, aer curat și evenimente organizate la cele mai înalte standarde. Pentru a atinge aceste obiective, dezvoltarea urbană trebuie să se desfășoare într-un cadru predictibil și sustenabil.”, a transmis Nicușor Dan.

După ce este prezentat noul Plan Urbanistic General (PUG), va urma avizarea sa de aproximativ 40 de instituţii şi, ulterior, votul în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Nicușor Dan spunea anterior că noul Plan Urbanistic General va aduce mai multe noutăţi, printre care cea că nu vor mai putea fi construite blocuri în mijlocul câmpului, iar ulterior administraţia locală să facă drumul.