Nuclearelectrica a realizat un profit net de 1,2 miliarde lei în primul semestru, după o creștere de 216,8%. Prețurile mari au făcut ca veniturile din vânzarea energiei electrice aproape să se tripleze, deși cantitatea de energie vândută a fost mai mică

Nuclearelectrica 2 Sursa foto: nuclearelectrica.ro

Producătorul român de energie nucleară Nuclearelectrica a înregistrat un profit net de 1,2 miliarde lei în primul semestru în acest an, mai mare cu 216,8% față de perioada similară a anului trecut, după ce prețurile mari ale energiei au făcut ca vânzările de energie electrică să valoreze de aproape trei ori mai mult, deși cantitatea vândută a fost mai mică.

Astfel, în perioada de 6 luni încheiată la 30 iunie 2022, Nuclearelectrica a obținut un profit net de 1,2 miliarde lei (1.220.792.000 lei), în creștere cu 216,8% față de perioada similară a anului trecut. Rezultatul din exploatare (EBIT) a înregistrat o creștere cu 208,8%, iar EBITDA o creștere cu 133,1% față de aceeași perioada a anului anterior.

Profitul operațional (EBITDA) a crescut cu 133,1% față de aceeași perioadă a anului precedent, în principal ca urmare a creșterii veniturilor din exploatare cu 127,1%, influențate de creșterea cu 130,6% a veniturilor din vânzarea energiei electrice. Creșterea veniturilor a fost parțial diminuată de creșterea cheltuielilor din exploatare, ca urmare a apariției cheltuielii cu impozitul pe venitul suplimentar începând cu luna ianuarie 2022, cuantumul acestei cheltuieli pentru perioada ianuarie – iunie 2022 fiind de 585,8 milioane lei (0 RON pentru ianuarie – iunie 2021), precum și de creșterea costului energiei electrice achiziționate în perioadă, cauzată de creșterea prețurilor de achiziție.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Veniturile din exploatare au crescut cu 127,1%. Această creștere este determinată de creșterea cu 143% a prețului mediu ponderat, inclusiv Tg, al energiei electrice vândută în semestrul I 2022 față de prețul mediu ponderat din aceeași perioadă a anului 2021.

În semestrul I 2022, față de semestrul I 2021, societatea a vândut o cantitate totală de energie electrică mai mică cu 5,1%, pe seama unei producții de energie electrică mai mică cu 2,3%, determinată de faptul că în anul 2022 a avut loc oprirea planificată a Unității 1, cu o durată mai lungă decât oprirea planificată a Unității 2 din anul 2021.

Cantitatea de energie electrică vândută pe piața concurențială a contractelor bilaterale a scăzut cu 4,6% față de aceeași perioadă a anului anterior, în condițiile înregistrării unui preț mediu de vânzare pe această piață mai mare cu 132,6% (preț fără Tg). Cantitatea de energie electrică vândută de SNN pe piața spot (PZU și PI) în semestrul I 2022 a scăzut cu 7,7%, în condițiile înregistrării unui preț mediu de vânzare pe această piață mai mare cu 179,0% (preț fără Tg).

Cheltuiala cu impozitul pe venitul suplimentar – ca urmare a aplicării cotei de impozitare de 80% pe venitul suplimentar rezultat din diferența dintre prețul mediu lunar de vânzare al energiei electrice și prețul de 450 RON/MWh, în baza art. ÎI alin (1) din Legea nr. 259/2021, cu modificările și completările ulterioare, a rezultat o cheltuială cu impozitul pe venit suplimentar de 585,811 milioane lei RON. Societatea a întrunit criteriile de aplicare începând cu luna ianuarie 2022.

Cheltuielile din exploatare, mai puțin deprecierea, amortizarea și cheltuaiala cu impozitul pe venitul suplimentar au crescut cu 30,3% în cursul semestrului I 2022, față de aceeași perioadă a anului 2021, în principal determinate de creșterea cheltuielilor privind energia electrică achiziționată, cauzată de creșterea prețurilor de achiziție.

Deprecierea și amortizarea a crescut cu 9%, ca urmare a înregistrării efectelor evaluării activelor la 31.12.2021, care a dus la majorarea valorii activelor, implicit la majorarea cheltuielii cu amortizarea acestora.

Rezultatul financiar a influențat pozitiv rezultatul net, astfel că în semestrul I 2022 s-au înregistrat venituri financiare nete, în creștere cu 439,2% față de perioada similară a anului anterior, ca urmare a veniturilor din dobânzi obținute. Principalele valute față de care există expuneri sunt EUR și CAD.

Creșterea cheltuielii nete cu impozitul pe profit a diminuat influențele pozitive ale celorlalte elemente. Această creștere a fost determinată de creșterea profitului impozabil calculat pentru semestrul I 2022 față de cel calculat pentru semestrul I 2021.

Cantitatea de energie electrică vândută pe baza de contracte, pe piața spot (PZU și PI) precum și pe PE este de 5.023.969 MWh, cu 4,2% peste programul de vânzări, de 4.823.423 MWh (dimensionat la prognoza de producție, fără estimarea opririlor neplanificate) și cu 5,1% mai mică față de cantitatea de energie electrică vândută în semestrul I 2021.

Diferența dintre energia electrică vândută de Societate și energia electrică produsă și livrată de CNE Cernavodă (244,7 mii MWh) este reprezentată de energia electrică achiziționată pentru acoperirea integrală a obligațiilor contractuale, cantitate de energie electrică care a fost achiziționată în proporție de 89% de pe piață spot, 6% de pe PE și 5% prin contracte la termen.

Veniturile realizate pe piața de energie electrică aferente livrărilor de energie electrică din semestrul I 2022 sunt de 3.093.916.948 lei, mai mari cu 28,1% față de veniturile bugetate pentru semestrul I 2022 și respectiv mai mari cu 130,6% față de realizările din semestrul I 2021.

Prețul mediu ponderat de vânzare, pentru cantitățile de energie electrică vândute (fără PE), rezultat în semestrul I 2022, este de 615,40 lei/MWh (inclusiv Tg). Spre comparație, prețul mediu ponderat al tuturor tranzacțiilor încheiate pe piețele în care SNN a activat cu preponderență în semestrul I 2022 (PCCB – LE, PCCB – LE flex, PCCB – NC, PC – OTC, PZU și PI), calculat în baza valorilor publicate de OPCOM în rapoartele de piață lunare, este de 752,07 lei/MWh. În semestrul I 2021, prețul mediu ponderat de vânzare, pentru cantitățile de energie vândute (fără piața reglementată și PE), a fost de 253,61 lei/MWh (inclusiv Tg).

Cantitățile de energie electrică vândute pe piața concurențială a contractelor bilaterale au reprezentat în semestrul I 2022 o cotă procentuală de 83,40% din volumul total al energiei electrice vândute, față de o cotă procentuală de 82,97% înregistrată în semestrul I 2021. Prețul mediu de vânzare pe contractele bilaterale în această perioadă a fost de 534,46 lei/MWh (cu Tg inclus), înregistrând o creștere de 117% față de prețul mediu înregistrat în semestrul I 2021, de 246,34 lei/MWh (cu Tg inclus); în condițiile în care valoarea tarifului de transport de introducere a energiei electrice în rețea Tg a avut valoarea de 1,30 lei/MWh începând cu ianuarie 2020 (conform Ordin ANRE nr. 218/11.12.2019), începând cu 1 ianuarie 2022 de 1,49 lei/MWh (conform Ordin ANRE nr. 124/25.11.2021) și de 2,53 lei/MWh începând cu 1 aprilie 2022 (conform Ordin ANRE nr. 33/23.03.2022).

Pe piața spot (PZU și PI), în semestrul I 2022 s-a vândut o cantitate de energie electrică reprezentând 16,30% din volumul total de vânzări, față de o cotă procentuală de 16,76% înregistrată în semestrul I 2021. Prețul mediu de vânzare a energiei pe piața spot (PZU și PI) realizat de SNN în semestrul I 2022 a fost de 1.029,63 lei/MWh (cu Tg inclus), față de 289,60 lei/MWh (cu Tg inclus) înregistrat în semestrul I 2021.

Valoarea totală a programului de investiții al SNN pentru anul 2022 este de 702,795 milioane lei (fără componenta alocată plății serviciului datoriei aferent împrumuturilor pe termen lung).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Atunci cum justificati preturile nesimtite daca profitul este direct proportional cu prerul

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.