Numărul de investitori care realizează tranzacții la Bursa de Valori București a ajuns la peste 128.000

aero bvb foto Sursa foto: BVB

Peste 128.000 de investitori direcți sunt prezenți pe bursa românească, un număr record, după cum arată datele Fondului de Compensare al Investitorilor (FCI) la finalul primelor 9 luni, transmite Bursa de Valori București (BVB).

Este cea mai mare valoare înregistrată la BVB și a depășit substanțial recordul anterior înregistrat în 2009, de 101.000 investitori. Numărul investitorilor a început să crească constant odată cu izbucnirea pandemiei de coronavirus și datele arată 11 trimestre consecutive de creșteri în ceea ce priveșete numărul celor care tranzacționează la bursa românească, transmite BVB.

În ceea ce privește numărul celor care investesc indirect la BVB, la finalul primelor nouă luni ale acestui an, peste 7,9 milioane de români care contribuie la Pilonul II de pensii private obligatorii aveau expunere pe instrumentele financiare listate la BVB, potrivit datelor Asociației pentru Pensiile Administrate Privat în România (APAPR) și Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Tot la finalul primelor nouă luni ale anului, peste 450.000 de români investeau indirect la BVB prin intermediul fondurilor deschise de investiții, după cum arată datele Asociației Administratorilor de Fonduri din România (AAF).

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Ultima dată când bursa românească a avut 100.000 de investitori direcți a fost în 2009, iar în acest an am ajuns la un record absolut: 117.000 de investitori la finalul celui de-al doilea trimestru și o creștere la 128.000 de investitori la finalul celui de-al treilea trimestru. A fi astăzi pe bursă, ca investitor sau companie listată, a ajuns o normalitate și considerăm că aceasta este o bază sănătoasă pentru o Românie educată financiar”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

„Tot mai mulți români investesc la bursă pentru că piața de capital a devenit fără echivoc cea mai atractivă opțiune de plasare a economiilor. Este pentru prima dată când 128.000 de investitori sunt prezenți pe bursa românească și acest lucru demonstrează că piața de capital capată o importanță deosebită în planurile financiare ale românilor. Acțiunile BVB au ajuns la maximul ultimilor 5 ani, iar investitorii care au avut răbdare au fost răsplătiți. Performanța acțiunilor BVB doar în cursul anului 2022 este de +34,4%, incluzând și dividendele”, a declarat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București.

În 2022, la finalul primelor zece luni, la BVB erau listate 376 de companii, 83 pe Piața Reglementată (PR) și 293 pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT). În acest an, până la data de 1 noiembrie, au avut loc 210 ședințe de tranzacționare, în care au fost realizate peste 1,43 milioane de tranzacții cu toate tipurile de instrumente financiare, atât pe PR cât și pe SMT. Valoarea totală de tranzacționare realizată pe PR și pe SMT în primele 10 luni din 2022 cu toate tipurile de instrumente financiare a a fost de aproape 19 miliarde lei, echivalentul a 3,8 miliarde euro. Din această sumă, 18,2 miliarde lei sau 3,68 miliarde euro reprezintă valoarea totală de tranzacționare cu toate tipurile de instrumente financiare de pe Piața Reglementată, ceea ce ce corespunde unei creșteri de 17% în primele 10 luni ale acestui an.

Lichiditatea medie zilnică a ajuns la 86,6 milioane lei, echivalentul a 17,5 milioane euro, în perioada ianuarie-octombrie a acestui an, ceea ce a corespuns unei creșteri de 17,5% comparativ cu perioada similară a anului anterior.

Piața de capital din România a crescut cu 1,5% în octombrie prin prisma indicelui BET-TR, care include și dividendele, însă evoluția negativă consemnată în luna septembrie, în ton cu nivelul raportat de piețele internaționale de capital, a făcut ca primele zece luni ale anului să se încheie în zona de corecție. În ultima ședință de tranzacționare din octombrie, indicele BET-TR a înregistrat un nivel de 21.000 de puncte, în scădere cu 9,1% în acest an. Această evoluție vine după performanța obținută în 2021, când indicele BET-TR a crescut cu 40%.

Începând cu 2020, România a fost promovată la statutul de Piață Emergentă de către furnizorul global de indici FTSE Russell. În prezent, 13 companii românești sunt incluse în indicii piețelor emergente, iar printre aceste companii se numără și emitentul BVB, companie listată în 2010 pe propria piață.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: